15.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaEuropaParlamentul European va solicita din nou primirea Bulgariei şi României în Schengen

Parlamentul European va solicita din nou primirea Bulgariei şi României în Schengen

Parlamentul European va adopta săptămâna aceasta un raport prin care va solicita încă o dată ca Bulgaria și România să fie primite în Schengen, transmite Rador, care citează publicația bulgară Monitor.

Parlamentul European arată că în 2011 și 2018 a adoptat rezoluții cu o cerere similară. Marţi seară, deputații europeni vor dezbate raportul, care îndeamnă insistent Consiliul UE să ia măsuri imediate pentru a înlătura controalele la frontierele terestre, maritime și aeriene ale celor două țări, potrivit G4Media.ro.

Tot marţi, PE va discuta din nou orientările preconizate ale Comisiei Europene (CE) pentru corelarea cheltuielilor bugetului UE cu legalitatea. Se așteaptă ca deputații europeni să ceară să fie informați cel puțin de două ori pe an cu privire la măsurile pe care CE le ia pentru a proteja bugetul și legat de cazurile suspectate de abuz pe care le examinează. PE va insista să audă primele date cel târziu în octombrie.

Deputații vor cere includerea corupției ca o încălcare a noii legislații europene

Deputații vor cere includerea corupției ca o încălcare a noii legislații europene împotriva nerespectării drepturilor omului în întreaga lume. Se arată că această abordare este aplicată de Statele Unite și Canada. Se prevede ca PE să solicite sancțiuni mai dure împotriva diseminatorilor de dezinformare, precum și pentru intervenții externe în alegeri.

Miercuri, deputații europeni vor discuta situația statului de drept în Polonia și Ungaria. Se așteaptă ca aceștia să discute despre noua lege maghiară legată de comunitatea LGBT + și să adopte o rezoluție.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS