11.2 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaEuropaDouă proceduri de infringement pe probleme de mediu, deschise împotriva României

Două proceduri de infringement pe probleme de mediu, deschise împotriva României

Comisia Europeană cere explicații Guvernului de la București în primul rând în privința tăierilor ilegale de păduri, spunând că România nu respectă legislația europeană în domeniu.

A doua atenționare de la Bruxelles vizează problema poluării, iar România nu este singurul stat atenționat.

România nu îi verifică corespunzător pe cei care fac comerț cu lemn și nici nu aplică sancțiunile prevăzute în legislația europeană în domeniu, scrie Comisia în scrisoarea către București în care Executivul este anunțat că s-a declanșat procedura de infrigement în privința tăierilor ilegale de păduri.

Legislația națională nu este suficient de strictă: autoritățile din România acordă cu ușurință autorizații, fără să evalueze ce impact ar putea asupra mediului. Această practică vine în contradicție cu liniile stabilite de o Directivă europeană menită să protejeze mediul.

În plus, Comisia remarcă faptul că anumite arii care au teoretic protecția rețelei Natura 2000 – principalul instrument pentru conservarea patrimoniul natural pe teritoriul Uniunii- nu au fost tratate corespunzător.

Guvernul de la București are o lună la dispoziție să răspundă. De obicei termenul este de două sau chiar trei luni, însă în acest caz faptul că Bruxelles-ul a acordat un termen a acordat un termen atât de scurt dovedește că e o problemă extrem de gravă, confirmă pentru Europa FM surse europene.

În privința celei de-a doua proceduri de infringement – cea care vizează aerul poluat – România are două luni să dea un răspuns. Comisia reamintește că Guvernul de la București a depășit termenul din aprilie anul trecut, data limită la care ar fi trebuit să avem un program național de combatere a poluarii.

Grecia și Malta sunt în aceeași situație.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS