2.6 C
Craiova
vineri, 6 decembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaInternationalProtestatarii pro-europeni din Georgia, bătuți de poliție după ce au luat cu asalt clădirea parlamentului

Protestatarii pro-europeni din Georgia, bătuți de poliție după ce au luat cu asalt clădirea parlamentului

Mii de oameni s-au strâns în capitala Georgiei cu steaguri ale ţării şi ale Uniunii Europene. Zeci de persoane au încercat să distrugă cu pietre şi ciocane uşile de metal de la intrarea în clădirea parlamentului. 

Protestul a escaladat rapid. Zeci de baricade au fost ridicate pe străzile din Tbilisi, iar jandarmii au folosit tunurile cu apă şi gazele lacrimogene. 

Manifestanţii, loviţi de jandarmi

O mare de oameni protestează în Georgia după ce partidul de guvernământ a oprit brusc discuţiile de aderare la Uniunea Europeană. În Tbilisi, mii de manifestanţi au încercat să intre cu forţa în clădirea Parlamentului. Cel puţin 43 de persoane au fost arestate şi mulţi protestatari au fost bătuţi în stradă.

Pe reţelele de socializare circulă şi imagini cu forţele de ordine care lovesc cu sălbăticie manifestanţii. Printre cei agresaţi au fost şi mulţi jurnalişti.

Incidentele au avut loc la câteva ore după ce partidul de guvernământ „Visul Georgian” a anunţat că opreşte negocierile de aderare la Uniunea Europeană până în 2028. Premierul ţării a acuzat instituţiile europene de şantaj şi manipulare. 

„Ei (UE) cer Georgiei nu reforme, ci măsuri care ar însemna o respingere a demnității noastre. Acestea includ abolirea legii privind transparența ONG-urilor, abrogarea legii împotriva propagandei LGBT”, a declarat Irakli Kobakhidze, premierul Georgiei.

Noul val de proteste din Georgia durează din octombrie

Aspiraţiile europene ale Georgiei sunt susţinute de şefa statului, care acuză guvernul că duce un război împotriva propriilor cetăţeni. 

„Este încheierea loviturii de stat constituționale care se desfășoară de câteva săptămâni sau poate luni. Pe acest drum nu mai există statul georgian, nu mai există independenţă şi nici viitor decât cel din Rusia”, spune Salome Zourabichvili, preşedinta Georgiei.

Noul val de proteste din Georgia durează din octombrie, după alegerile parlamentare. Opoziţia pro-europeană a acuzat o fraudă imensă, iar liderii UE au vorbit despre intimidarea alegătorilor şi mii de voturi cumpărate.

Citește și: Gorj: Se ridică buletinele de vot pentru alegerile parlamentare

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS