24.5 C
Craiova
miercuri, 8 mai, 2024
Știri de ultima orăPoliticaLukașenko și-a acordat imunitate pe viață. Liderii opoziției fugiți din țară nu mai pot candida

Lukașenko și-a acordat imunitate pe viață. Liderii opoziției fugiți din țară nu mai pot candida

Preşedintele Belarusiei, Alexander Lukaşenko, a semnat o nouă lege care îi oferă imunitate pe viaţă faţă de anchetarea penală şi îi împiedică pe liderii opoziţiei care trăiesc în exil să candideze la viitoarele alegeri prezidenţiale.

Teoretic, legea se aplică oricărui fost preşedinte şi membrilor familiei sale. În realitatea, ea este relevantă doar pentru Lukaşenko, care are 69 de ani și a condus Belarus cu mână de fier aproape 30 de ani.

Noua măsură pare să aibă scopul de a consolida şi mai mult puterea lui Lukaşenko şi a elimina potenţialii competitori la următoarele alegeri prezidenţiale din ţară, care ar trebui să aibă loc în 2025, scrie News.ro

Legea înăspreşte semnificativ cerinţele pentru candidaţii la preşedinţie şi face imposibilă alegerea liderilor opoziţiei care au fugit în ţările învecinate în ultimii ani.

Doar cetăţenii din Belarus care au locuit permanent în ţară pentru cel puţin 20 de ani şi nu au avut niciodată un permis de reşedinţă în altă ţară pot candida.

Belarusul a fost zguduit de proteste în masă în timpul realegerii controversate a lui Lukaşenko din august 2020, pentru al şaselea mandat, pe care opoziţia şi Occidentul le-au considerat frauduloase. La acel moment, autorităţile din Belarus au reţinut peste 35.000 de persoane, dintre care multe au fost torturate sau au plecat din ţară.

Potrivit textului noii legi, Lukaşenko, dacă ar pleca de la putere, „nu poate fi făcut răspunzător pentru faptele comise în legătură cu exercitarea puterii sale prezidenţiale”. Legea mai arată că preşedintele şi membrii familiei sale vor primi protecţie de stat de viaţă, îngrijiri medicale, asigurări de viaţă şi de sănătate.

După demisie, preşedintele ar deveni, de asemenea, un membru permanent, pe viaţă, al camerei superioare a Parlamentului.

Lukaşenko și „teama de un viitor inevitabil”

Lidera opoziţiei, Svetlana Tihanovskaia, care a fugit în Lituania în 2020, a spus că noua lege este răspunsul lui Lukaşenko la „teama sa de un viitor inevitabil”, sugerând că Lukaşenko trebuie să fie îngrijorat de ce se va întâmpla cu el după ce va pleca de la putere.

„Lukaşenko, care a distrus destinele a mii de locuitori din Belarus, va fi pedepsit potrivit dreptului internaţional şi nicio imunitate nu îl va proteja de asta, e doar o chestiune de timp”, a afirmat Tihanovskaia.

Opoziţia politică a ţării urmăreşte deschiderea unei anchete privind dispariţia politicienilor de opoziţie şi luarea copiilor ucraineni din Ucraina.

„Ne vom asigura că dictatorul va fi dus în faţa justiţiei”, a spus Tihanovskaia, subliniind că încă mai sunt circa 1.500 de prizonieri politic în spatele gratiilor în Belarus, inclusiv laureatul premiului Nobel pentru pace Ales Bialiatski.

Citește și: Două românce, ucise în Italia în aceeași noapte, în două case apropiate

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS