8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaNationalSondaj CURS: Cine ar câștiga primăria Capitalei

Sondaj CURS: Cine ar câștiga primăria Capitalei

Un sondaj CURS arată că mai mult de jumătate dintre respondenţi au o părere proastă despre activitatea primarului general din București, Nicuşor Dan. Procente similare sunt înregistrate şi în cazul celor care cred că lucrurile în Capitală merg mai degrabă într-o direcţie greşită. Traficul este considerat principala problemă în Bucureşti, urmat de încălzire şi apă caldă.

Aproape o treime (29%) dintre cei chestionaţi în cadrul unui sondaj CURS realizat în Bucureşti afirmă că ar vota cu PSD la alegerile locale, în timp ce 17% spun că ar vota cu PNL şi tot atâţia cu USR.

Cei mai mulți participanți la sondaj cred că România merge într-o direcție greșită

Un procent de 68% dintre cei chestionaţi consideră că România se îndreaptă mai degabă într-o direcţie greşită, în timp ce 23% consideră că se îndreaptă mai degrabă într-o direcţie bună.

Procentele sunt comparabile şi în ceea ce priveşte Capitala – 61% cred că lucrurile merg într-o direcţie greşită, iar 27% cred că direcţia este mai degrabă bună.

Aproape jumătate dintre cei chestionaţi, 46%, consideră că activitatea primarului general este proastă, iar 11% o consideră foarte proastă, în timp ce 30% o consideră bună, iar 9% o apreciază ca „foarte bună”.

Sondajul a fost realizat în perioada 19 – 28 aprilie, pe un eşantion de 1.012 respondenţi, votanţi de 18 ani şi peste, rezidenţi în Bucureşti. Datele au fost culese faţă în faţă, la domiciliul respodenţilor. Marja maximă de eroare este de 3,1%. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS