10.1 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaEuropaAtacuri în Serbia la adresa unui politician din minoritatea română

Atacuri în Serbia la adresa unui politician din minoritatea română

Marinika Tepić (47 de ani), politician sârb de origine română și cap de listă al unei formațiuni de opoziție pentru alegerile parlamentare de anul viitor, este ținta unor atacuri dure în Serbia, potrivit Rador.

Tonul l-a dat regizorul Dragoslav Bokan, un apropiat al președintelui Aleksandar Vučić, care a numit-o pe Marinika Tepić „dușman național” la un post tv cu acoperire națională.

Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, a condamnat discursul urii pe criterii etnice, după ce vicepreședintele Partidului Libertății și Dreptății (SSP), Marinika Tepić, a fost numită „românca dușman al Serbiei și sârbilor”, dar a continuat atacurile la aceasta: 

„Condamn cu fermitate pe cei care jignesc pe cineva doar pentru că sunt de altă etnie, dar Marinika Tepić este o mincinoasă și a făcut totul împotriva statului nostru, la fel ca și Dragan Djlas ( președintele SSP, partid de opoziție în Serbia; n.r.). Eu respect românii, ucrainenii, bosniacii și ungurii și nu permit nimănui să-i jignească pentru că au altă etnie ” – a declarat Vučić, adăugând că „toți cetățenii Serbiei trebuie să aibă aceleași drepturi și în calitate de președinte va lupta pentru respectarea acestui principiu”, potrivit Rador.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS