6.6 C
Craiova
vineri, 24 septembrie, 2021
Știri de ultima orăPoliticaChina acuză SUA de crearea unui ”inamic imaginar”

China acuză SUA de crearea unui ”inamic imaginar”

Un diplomat chinez de rang înalt a adoptat luni un ton conflictual, într-o rară întâlnire la nivel înalt cu Statele Unite, pe care le-a acuzat de crearea unui ”inamic imaginar” pentru a distrage atenţia de la problemele interne şi pentru a reprima China, transmite News.ro.

În contextul înrăutăţirii relaţiilor dintre cele mai mari două economii ale lumii, secretarul de stat adjunct Wendy Sherman, al doilea diplomat important al SUA, a sosit duminică pentru întâlniri faţă în faţă în oraşul Tianjin din nordul Chinei, pe care Departamentul de Stat al SUA le-a descris drept ”sincere şi deschise”.

Nu s-au convenit rezultate specifice şi perspectiva unei întâlniri între preşedintele american Joe Biden şi preşedintele chinez Xi Jinping nu a fost discutată, au declarat înalţi oficiali ai administraţiei americane în urma discuţiilor care au durat aproximativ patru ore.

Presa chineză de stat a scris despre remarcile conflictuale ale vice-ministrului de Externe Xie Feng la scurt timp după începerea sesiunii, în urma unei deschideri la fel de combative de către înalţi oficiali chinezi a discuţiilor la nivel înalt care au avut loc în martie în Alaska.

Mass-media străină a fost ţinută la distanţă de locul discuţiilor, organizate în afara Beijingului din cauza protocoalelor legate de  Covid-19, dar presa chineză a fost primită în incintă.

”Statele Unite vor să reaprindă sentimentul naţional prin stabilirea Chinei ca fiind ”inamic imaginar ”, a spus Xie în timp ce discuţiile erau în desfăşurare.

Statele Unite şi-au mobilizat guvernul şi societatea pentru a suprima China, a adăugat el.

”De parcă odată cu suprimarea dezvoltării Chinei, problemele interne şi externe ale SUA vor fi rezolvate, iar America va fi din nou grozavă şi hegemonia Americii va fi continuată”.

Reprezentantul SUA a expus îngrijorările țării sale legate de diferite probleme

Sherman a expus îngrijorările SUA cu privire la acţiunile Chinei referitoare la chestiuni care variază de la Hong Kong şi Xinjiang la Tibet şi atacuri cibernetice, au declarat oficiali înalţi ai administraţiei, adăugând că China nu ar trebui să abordeze domenii de interes global, precum clima şi Afganistanul, pe o bază tranzacţională.

Sherman, care s-a întâlnit şi cu consilierul de stat şi ministrul de Externe, Wang Yi, şi-a exprimat îngrijorarea, inclusiv cu privire la ceea ce Washingtonul consideră ca refuzul Chinei de a coopera cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii la o a doua fază a investigaţiei privind originile Covid-19 şi a accesului la mass-media străină în China.

 „Secretarul adjunct şi-a exprimat îngrijorarea în privat – aşa cum am făcut în public – cu privire la o serie de acţiuni din RPC care contravin valorilor şi intereselor noastre şi ale aliaţilor şi partenerilor noştri şi care subminează ordinea internaţională bazată pe reguli”, a declarat Departamentul de Stat într-un comunicat.

„Este important ca Statele Unite şi China să discute domeniile în care nu suntem de acord, astfel încât să ne înţelegem poziţia celuilalt şi să fim clari de unde provin fiecare parte”, a spus un înalt oficial al

Vizita lui Sherman în China a fost adăugată târziu la un itinerar asiatic care a inclus opriri în Japonia, Coreea de Sud şi Mongolia, pe fondul neânţelegerilor dintre Beijing şi Washington legate de protocol.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Șefa DSP București: ”Cei vaccinați nu intră în carantină”

Cei vaccinaţi cu schema completă şi pentru care au...

ȘTIRI GdS