17.8 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaInternationalPremieră în Suedia: Guvernul a pierdut încrederea Parlamentului prin moțiune de cenzură

Premieră în Suedia: Guvernul a pierdut încrederea Parlamentului prin moțiune de cenzură

Premieră în Suedia: Premierul social democrat Stefan Löfven, aflat a putere din 2014, a pierdut încrederea parlamentului prin adoptarea unei moțiunii de cenzură, o premieră istorică pentru Suedia, relatează Reuters și Associated Press.

Moţiunea a fost introdusă săptămâna trecută după ce micul partid al Stângii, care era un aliat al guvernului minoritar, a decis să își retragă sprijinul politic din cauza unui conflict cu privire la reformele privind relaxarea controlului asupra chiriilor în cazul apartamentelor din clădirile noi.

Criza din coaliția de guvernare i-a făcut pe Democraţii Suedezi, de dreapta, să ceară un vot de neîncredere în Riksdag, parlamentul suedez care are 349 de locuri.

Moţiunea de cenzură împotriva şefului guvernului a fost susţinută de o majoritate absolută de 181 de deputaţi din 349 de locuri, faţă de 109 voturi împotriva moţiunii şi 51 de abţineri.

Nu este clar ce va urma, premierul Löfven declarând săptămâna trecută că așteaptă deznodământul votului pentru a se gândi ”ce este mai bine pentru Suedia”.

Premierul a mai declarat că există două opțiuni: declanșarea alegerilor anticipate sau instalarea unui guvern interimar condus chiar de el. Însă având în vedere configurația politică, nu e clar cine ar putea forma un nou cabinet. Sondajele de opinie ar indica faptul că blocul politic de centru-stânga este la egalitate cu cel de centru-dreapta, ceea ce ar faace ca anticipatele să nu aducă vreo debolcare reală a situației.

Un nou guvern sau unul interimar ar sta la putere doar până în septembrie anul viitor, când sunt alegerile generale la termen.

Majoritatea fragilă a coaliției lui Löfven cu partidul verzilor se baza pe sprijinul a două mici partide de centru-dreapta și al partidului stângii în condițiile în care alegerile din 2018 nu au dat niciun câștigător detașat.

Premierul are la dispoziție o săptămână pentru a decide asupra pașilor următori.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS