25.3 C
Craiova
miercuri, 4 august, 2021
Știri de ultima orăPoliticaInternationalCanada: O persoană de culoare a fost numită, în premieră, la Curtea Supremă

Canada: O persoană de culoare a fost numită, în premieră, la Curtea Supremă

Premierul Justin Trudeau a anunţat joi că magistratul de origine indiană Mahmud Jamal a devenit prima persoană de culoare care a fost numită la Curtea Supremă a Canadei în 146 de ani de istorie, informează AFP.

„Sunt convins că judecătorul Jamal, cu vasta sa experienţă în mediul juridic şi academic şi cu devotamentul său în slujba celorlalţi, va fi o achiziţie valoroasă pentru cea mai înaltă instanţă din ţara noastră”, a declarat Trudeau, care a promis să lupte împotriva rasismului larg răspândit în cadrul instituţiilor canadiene.

Pe Twitter, el a salutat o „numire istorică”.

Absolvent al Universităţii Yale din SUA, Mahmud Jamal a practicat ca avocat timp de aproape un sfert de secol în Canada, prezentându-se de 35 de ori în faţa Curţii Supreme. El este judecător la Curtea de Apel Ontario din 2019.

Bilingv (engleză şi franceză), Mahmud Jamal a predat drept constituţional la Universitatea McGill din Montreal şi drept administrativ la Osgoode Hall Law School din Toronto.


Născut în Nairobi, Kenya, în 1967, într-o familie originară din India, judecătorul Jamal a emigrat împreună cu familia în Regatul Unit în 1969 şi apoi în Canada în 1981.

În documentele depuse pentru candidatura sa la Curtea Supremă, el explică faptul că în tinereţe a fost obiect al „batjocurii şi hărţuirii” din cauza numelui său, a religiei şi a culorii pielii sale.

„La şcoală am fost educat în religia creştină recitând Tatăl nostru şi integrând valorile Bisericii Angliei. Acasă am fost crescut în credinţa musulmană memorând rugăciunile arabe extrase din Coran şi trăind în mijlocul comunităţii ismaelite” (şiită), a scris Mahmud Jamal.

„La fel ca multe alte persoane, am fost discriminat zilnic”, a adăugat el.

Soţia sa, a mai spus Jamal, a venit în Canada din Iran când era adolescentă, ca refugiată, fugind de persecuţiile împotriva minorităţii religioase bahai din perioada revoluţiei din 1979.

„După căsătoria noastră, m-am convertit la religia bahai, atras de unitatea spirituală a omenirii proclamată de această credinţă. Ne-am crescut cei doi copii în comunitatea multi-etnică bahai din Toronto

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Lupte libere / Andreea Ana merge bine la JO!...

Sportiva română Andreea Beatrice Ana va intra joi în...

ȘTIRI GdS