24.8 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaNationalCîțu, după raportul critic al CE pe justiție: ”Nu poate nimeni să nege că CE susține eliminarea MCV cât mai repede pentru România”

Cîțu, după raportul critic al CE pe justiție: ”Nu poate nimeni să nege că CE susține eliminarea MCV cât mai repede pentru România”

Premierul Florin Cîțu spune că nimeni nu poate nega că CE susține eliminarea cât mai repede a MCV pentru România, dar își nuanțează declarațiile privind termenul la care va fi ridicată această monitorizare pe justiție a Comisiei Europene. Legat de desființarea Secției speciale, Cițu afirmă că va merge din nou în coaliție să explice că este importantă adoptarea proiectului, care este blocat în Senat.

Reamintim că CE a anunțat marți că România rămâne sub MCV și așteaptă ca autoritățile române să transpună angajamentele asumate în măsuri concrete.

Întrebat, miercuri, la finalul, ședinței de guvern, despre raportul critic al Comisiei Europene și despre neînțelegerile din coaliție privind desființarea Secției specialee, Cîțu a spus că nu poate nimeni să nege că „această guvernare a făcut progrese importante în a elimina din tot ceea ce a fost stricat” în sistemul judiciar: „Facem progrese, nu poate nimeni să nege. Nu poate nimeni să nege că cei de la Comisia Europeană susțin eliminarea MCV cât mai repede”.

Legat de desființarea Secției speciale, Florin Cîțu a susținut că va merge în coaliție pentru a explica de ce este importantă adoptarea proiectului, blocat acum la Senat.

„Voi merge din nou în coaliție să explic de ce este important și că proiectul pe care l-a adoptat Guvernul este soluția optimă. Voi merge să îi conving pe președinții de partid că asta e soluția corectă, a afirmat Cîțu.
Întrebat dacă Secția specială va fi desființată până la finalul anului, Cîțu a răspuns: „Ar trebui să fie”.
El a mai spus că se așteaptă ca Ministerul Justiției împreună cu parlamentarii coaliției să ajungă la un acord privind SIIJ, „ca să trecem peste acest moment”.

Chestionat, de asemenea, dacă își menține obiectivul ca MCV să fie ridicat până la finalul anului, premierul a răspuns: „Îmi mențin obiectivul și eu și Comisia Europeană că vrem să eliminăm MCV. Depinde și de România, care a făcut progrese”.

Premierul Florin Cîțu afirma în luna martie că reprezentanții Comisiei Europene susțin eliminarea MCV la finalul acestui an.

Raportul adoptat marți face un bilanț al progreselor înregistrate în cadrul MCV din octombrie 2019 și până în prezent și evaluează progresele înregistrate pentru îndeplinirea celor 12 recomandări din ianuarie 2017 și a celor opt recomandări suplimentare din noiembrie 2018.

Îndeplinirea tuturor recomandărilor care nu au fost încă puse în aplicare este esențială pentru procesul de reformă și pentru ca România să încheie procesul MCV, arată Comisia Europeană.

Ce spune Comisia Europeană:

  • „De la ultimul raport MCV din 2019 se înregistrează o tendință pozitivă, astfel cum arată parametrii obiectivelor de referință ale MCV. Comisia salută faptul că, în 2021, s-a dat un impuls reînnoit reformei și remedierii regreselor înregistrate în perioada 2017-2019. Ca urmare a acestui fapt, s-au înregistrat progrese în ceea ce privește toate recomandările din cadrul MCV care nu fuseseră încă puse în aplicare, iar multe dintre acestea sunt aproape de a fi îndeplinite dacă progresele rămân constante.
Comisia așteaptă cu interes ca autoritățile române să transpună acest angajament în măsuri concrete, legislative și de altă natură.
  • Hotărârea Curții de Justiție din 18 mai 2021 oferă un cadru clar și o direcție clară pentru reformele în curs, în vederea îndeplinirii în mod satisfăcător a obiectivelor de referință ale MCV, cu respectarea deplină a statului de drept și a dreptului UE în general. Este esențial ca hotărârea să se reflecte în mod corespunzător în noua legislație care urmează să fie adoptată.
  • Comisia va continua să monitorizeze îndeaproape evoluția situației prin intermediul MCV până la îndeplinirea obiectivelor de referință și, în paralel, va continua să colaboreze cu România, așa cum colaborează și cu celelalte state membre, în contextul mecanismului general privind statul de drept. Astfel cum s-a arătat în Comunicarea privind statul de drept din septembrie 2020, după încheierea MCV, monitorizarea va continua în cadrul instrumentelor orizontale. Mecanismul privind statul de drept oferă cadrul pentru monitorizarea acestor chestiuni în viitor.
  • Comisia încurajează România să își îndeplinească angajamentele asumate în cadrul MCV și să urmărească în mod activ implementarea tuturor recomandărilor care nu au fost încă puse în aplicare. Comisia are convingerea că România poate îndeplini obiectivele de referință ale MCV dacă aceasta menține evoluția pozitivă actuală și dacă adoptă și pune în aplicare cu hotărâre reformele angajate. Comisia este pregătită să sprijine autoritățile române în acest sens”

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS