16.7 C
Craiova
miercuri, 8 mai, 2024
Știri de ultima orăPoliticaUcraina vrea Peninsula Crimeea înapoi

Ucraina vrea Peninsula Crimeea înapoi

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat că în vara acestui an va organiza summit-ul internațional „Platforma Crimeea”, pentru a obține sprijin internaţional în vederea recuperării Crimeei anexate de Rusia, intenţie pe care autorităţile proruse din această peninsulă au catalogat-o drept un ”nonsens”, informează agerpres.

„Crimeea este inima Ucrainei. Însorită, blândă, strălucitoare. Cu şapte ani în urmă ne-au scos inima”, a spus Zelenski într-o intervenţie pe canalul său de Telegram, vineri, când Ucraina a comemorat Ziua rezistenţei Crimeei împotriva ocupaţiei ruse.

Preşedintele ucrainean a semnat un decret prin care a creat „Platforma Crimeea”, un forum de dialog al cărui obiectiv este încheierea ocupaţiei ruse asupra acestui teritoriu, şi au fost trimise invitaţii unor lideri din lumea întreagă pentru summitul din 23 august.

Anexată în 2014, în urma unui referendum de independenţă

„Niciodată nu vom uita cine a făcut-o şi nici cine a permis-o. Unii au spus că ne-au scos inima în mod legal (…) Iar acum, strângând-o în mâini, se întreabă cu toată sinceritatea de ce Ucraina este necăjită, de ce nu are relaţii bune, de ce există atâta ură, de ce nu poate uita şi ierta”, a continuat Zelenski în mesajul său.

El a vorbit prima dată despre „Platforma Crimeea” în intervenţia sa din 23 septembrie 2020, în faţa Adunării Generale a ONU.

Zelenski a dispus Consiliului de Securitate Naţională şi Apărare să elaboreze un proiect pentru ieşirea Crimeei de sub ocupaţie, pentru reintegrarea acesteia în Ucraina şi promovarea limbii şi culturii minorităţii tătare în Crimeea.

Pe 26 februarie 2014, un miting al tătarilor din Crimeea pentru susţinerea integrităţii teritoriale a Ucrainei a degenerat în confruntări între aceştia şi manifestanţi proruşi, soldate cu doi morţi şi zeci de răniţi.

A urmat organizarea de către autorităţile locale a unui referendum de independenţă, la care 95% dintre votanţi au ales alipirea la Rusia, şi anexarea efectivă.

Autoritățile din Crimeea: Un nonsens

Autorităţile din Crimeea i-au răspuns lui Zelenski afirmând că planul său de recuperare a Crimeei este un „nonsens”, întrucât „nimeni, niciodată nu va încerca cu adevărat să aspire la o parte a teritoriului Rusiei”.

Preşedintele american Joe Biden a promis vineri că Washingtonul nu va recunoaşte „niciodată” anexarea Crimeei şi va sprijini Ucraina în faţa acţiunilor agresive ale Rusiei, în timp ce Uniunea Europeană şi-a reafirmat angajamentul „ferm” faţă de suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei şi a denunţat anexarea „violentă şi ilegală” a Crimeei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS