6.9 C
Craiova
sâmbătă, 6 martie, 2021
Știri de ultima oră Politica International Ultimele ore ale Marii Britanii în UE. Brexit devine realitate

Ultimele ore ale Marii Britanii în UE. Brexit devine realitate

După o jumătate de secol de integrare europeană și patru ani și jumătate de tergiversări, Marea Britanie trăiește joi ultimele sale ore sub imperiul regulilor europene și începe o nouă pagină a istoriei sale, într-un context de criză profundă, relatează AFP.

La ora locală 23,00 și GMT (miezul nopții la Bruxelles), Brexitul devine realitatea pentru Regat, ieșit oficial din UE în 31 ianuarie dar beneficiind de o perioadă de tranziție de un an pentru a amortiza șocul.

Dacă vastul acord de liber schimb va evita o ruptură prea abruptă, libera circulație care permitea oamenilor și mărfurilor să treacă granițele fără îngrădiri ia sfârșit.

Johnson: „Nu este sfârșitul”

Exportatorii și importatorii vor trebui să completeze declarații vamale și riscă întârzieri la granițe, din cauza controalelor. Companiile financiare, sector major la Londra, vor pierde dreptul automat de a oferi servicii în UE. Iar universitățile britanice nu vor mai fi eligibile pentru programul Erasmus.

„Nu este sfârșitul” ci „începutul unei relații minunate între Regatul Unit și prietenii și partenerii noștri din UE”, a afirmat premierul Boris Johnson, marele artizan al acestei ieșiri, după ce a parafat documentul.

În fața deputaților, câteva ore mai devreme, acesta a invocat un „nou capitol” pentru Marea Britanie.

Sarcina se anunță însă dificilă: mediul economic nu și-a ascuns temerile legate de consecințele acestei bulversări.

Doar câteva zile pentru pregătiri

De la referendumul din 23 iunie 2016, câștigat cu 51,9% de tabăra „leave”, a fost nevoie de trei prim miniștri, de lungi dezbateri parlamentare nocturne la Westminster și trei amânări pentru a se ajunge în acest punct.

Ilustrarea acestui proces dureros – doar înainte de Crăciun laborioasele negocieri comerciale s-au încheiat pentru a se ajunge la un acord de liber schimb, cu doar câteva zile la dispoziție pentru a pune în practică cele 1.246 de pagini ale sale.

Textul a fost semnat miercuri de liderii UE și apoi, după ce a ajuns în Regat cu un avion al Royal Air Force, de Boris Johnson. Cele două camere ale Parlamentului britanic l-au adoptat în aceeași zi, după o examinare rapidă, iar eurodeputații se vor pronunța doar în primul trimestru din 2021.

Spre marea ușurare a unui mediu economic foarte conectat, UE oferă Marii Britanii un acces fără drepturi vamale și fără cote la piața sa de 450 de milioane de consumatori. Dar acordul prevede, pentru a evita concurența neloială, sancțiuni și măsuri compensatorii dacă nu se respectă regulile în materie de ajutoare de stat, de mediu, dreptul muncii și fiscalitate.

În ceea ce privește pescuitul, subiect dificil până în ultimele ore, acordul prevede o perioadă de tranziție până în iunie 2026, la capătul căreia pescarii europeni vor fi renunțat la 25% din capturile lor. Un rezultat care a dezamăgit pescarii britanici, care sperau la mai mult după promisiunile de independență și suveranitate ale lui Boris Johnson.

„Global Britain”

Londra și Bruxellesul au evitat in extremis consecințele potențial devastatoare ale unui „no deal”: lungi cozi de camioane pe drumurile care duc către porturi, costuri considerabile pentru importatori și interzicerea accesului în apele teritoriale pentru pescuit.

Este deci o victorie pentru Boris Johnson, care a câștigat alegerile cu promisiunea de a face realitate Brexitul dar pus ulterior în dificultate de pandemia de Covid-19. Acesta nu avea nevoie de o nouă criză: spitalele sunt pe punctul de a fi depășite de numărul mare de solicitări ia infectările cu noul coronavirus continuă să crească. O mare parte a populației a fost recarantinată, întunecând și mai mult perspectivele pentru o economie afectată de cea mai gravă criză a sa din ultimii 300 de ani.

Dincolo de pandemie, provocările sunt considerabile pentru guvernului lui Boris Johnson, care a promis că va da Regatului un nou loc în lume, rezumat sub sloganul „Global Britain”.

Iar Boris Johnson pierde un aliat puternic, dată cu plecarea lui Donald Trump, un partizan fervent al Brexitului și care va fi înlocuit la Casa Albă de Joe Biden, mai eurofil.

În interior, acesta trebuie să reunească britanicii, divizați asupra Brexitului, până la punctul de a pune în discuție unitatea țării, în condițiile în care Irlanda de Nord și Scoția au votat majoritar pentru rămânerea în UE.

„Există acum un loc gol la masa Europei. Nu va rămâne mult timp”, a afirmat miercuri deputatul scoțian Ian Blackford, al cărui partid, SNP, cere un nou referendum pentru autodeterminare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Gorj: Șapte incendii de vegetație uscată și pădure în...

Pompierii gorjeni intervin vineri seară la șapte incendii de...

ȘTIRI GdS

Gorj: 43 de persoane, amendate după ce au participat...

Un număr de 43 de persoane au fost amendate de poliție, după ce joi au participat la o înmormântare, în Târgu Jiu, fără să...

Ministrul Muncii: Orice angajat din România va putea lucra...

Orice angajat din România va putea să lucreze, fie în sistemul privat fie în sistemul public, până la vârsta de 70 de ani dacă...

Tir cu peste 600 de porci, răsturnat pe DN...

Un tir încărcat cu peste 600 de porci s-a răsturnat, vineri după-masă, pe DN 17, în Pasul Tihuţa, traficul fiind dirijat de poliţişti alternativ,...

Cu sistemul sanitar copleşit, Cehia cere altor ţări să-i...

Cehia a cerut vineri Germaniei, Elveţiei şi Poloniei să preia zeci de pacienţi COVID-19, întrucât în spitalele sale situaţia a ajuns într-un punct critic,...

Peste 47.000 de persoane vaccinate anti-Covid în ultimele 24...

47.353 de persoane au fost vaccinate anti-Covid în ultimele 24 de ore în România, dintre care 31.226 au fost imunizate cu Pfizer, 8.362 cu...

Poliţiştii caută o persoană care a decapitat două pisici

Poliţiştii clujeni au deschis un dosar penal şi derulează investigaţii pentru identificarea unei persoane care a decapitat două pisici. "Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca...