17.5 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaOrban despre propunerea lui Barna: Am convenit să comunicăm doar împreună și doar acele lucruri asupra cărora avem consens

Orban despre propunerea lui Barna: Am convenit să comunicăm doar împreună și doar acele lucruri asupra cărora avem consens

Ludovic Orban are o primă reacție după propunerea făcută marți de Dan Barna. Liderul USR PLUS a cerut ca cei trei președinți de partid să facă parte din Guvern, în calitate de vicepremieri. Orban critică ieșirea publică a lui Barna și spune că „ înțelegerea noastră comună a fost să evităm comunicările individuale de poziții”.

„Am convenit în cursul primelor două zile de negocieri pe care le-am avut cu liderii USR-PLUS și UDMR să comunicăm doar împreună și doar acele lucruri asupra cărora avem consens.

Având în vedere faptul că înțelegerea noastră comună a fost să evităm comunicările individuale de poziții care nu au făcut obiectul consensului dintre liderii celor trei formațiuni, rămân consecvent acordului agreat cu ceilalți parteneri de discuție.

Consider că orice propunere sau posibilă soluție menită să consolideze formarea viitoarei coaliții trebuie adusă pe masa discuțiilor și încurajez toți partenerii să rămână consecvenți acordului inițial”, transmite Ludovic Orban, printr-un comunicat de presă, potrivit Digi24.

Și UDMR a criticat anunțul lui Dan Barna, făcut fără o consultare prealabilă a liderilor posibilei coaliții

Și UDMR a criticat anunțul lui Dan Barna, făcut fără o consultare prealabilă a liderilor posibilei coaliții.

Liderii PNL, USR și UDMR au programată o întâlnire, în care vor discuta despre deblocarea negocierilor în vederea formării unei coaliții de guvernare.

Ludovic Orban, Dan Barna și Kelemen Hunor au stabilit o primă discuție după consultările de la Cotroceni și după anunțul făcut marți de Dan Barna.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS