5 C
Craiova
sâmbătă, 23 ianuarie, 2021
Știri de ultima oră Politica PNL Dolj pleacă la luptă cu generalul Ciucă. PSD contraatacă

PNL Dolj pleacă la luptă cu generalul Ciucă. PSD contraatacă

PNL Dolj pleacă la luptă cu generalul Ciucă. Partidul Naţional Liberal filiala Dolj a depus, ieri la prânz, listele cu candidaturile pentru alegerile parlamentare din data de 6 decembrie.

Liberalii s-au prezentat la Biroul Electoral Judeţean (BEJ) cu dosarele pentru Senat şi Camera Deputaţilor, iar la ieşire au lansat atacul la adresa adversarilor din PSD Dolj. 

„PNL merge în această campanie electorală pentru alegerile parlamentare cu sloganul «Dezvoltăm România», iar noi vom dezvolta judeţul Dolj. De ce? Pentru că în ani de zile de guvernare PSD am văzut cu toţii că tema principală a guvernării a fost obstrucţionarea justiţiei. De un an, guvernul PNL vorbeşte doar de investiţii. Fie că este vorba de investiţii în infrastructură, cum este drumul expres Craiova-Piteşti, investiţii în sănătate, cum este Spitalul Regional, foarte important pentru Craiova, Dolj şi Oltenia, sau investiţii în educaţie, cum este reabilitarea şi consolidarea Colegiului «Carol I»“, a spus Ștefan Stoica, președintele PNL Dolj.

PNL Dolj pleacă la luptă. Stoica, despre PSD: Trecerea în opoziţie nu le-a pus un semn mare de întrebare

El a continuat. „Venim în faţa dumneavoastră cu o echipă de oameni competenţi, profesionişti şi oneşti. Lista o deschide la Senat generalul Nicolae Ciucă, ministrul Apărării, un om de-al locului, un om care a ajutat judeţul Dolj şi îl va ajuta în continuare. Venim cu oameni cu experienţă, oameni foarte apreciaţi. Nu acelaşi lucru putem să spunem despre cei de la PSD.

Trecerea în opoziţie nu le-a pus un semn mare de întrebare şi aţi văzut lista cu care vin. Pe lista de la Camera Deputaţilor este o doamnă avocat foarte controversată, care nu are nicio legătură cu judeţul Dolj, în timp ce oameni tineri şi cu experienţă, cum este Radu Preda sau Lavinia Craioveanu, au fost lăsaţi deoparte fără niciun fel de explicaţie (…)

Ne-a lipsit puţin să câştigăm alegerile la Craiova, ne-am fi dorit să avem o alianţă lărgită cu USR-PLUS, dar nu a fost posibil. Ne dorim să câştigăm alegerile parlamentare, iar viitorul guvern să fie unul aplecat spre investiţii şi să aibă o relaţie foarte bună cu partenerii noştri externi“, a spus Ştefan Stoica, preşedintele PNL Dolj şi numărul unu pe lista de la Camera Deputaţilor. 

Cine este generalul Nicolae Ciucă

La Senat, lista este deschisă de actualul ministru al Apărării, generalul Nicolae Ciucă, militar de carieră născut la Pleniţa (judeţul Dolj). Următorul pe listă este Mario Ovidiu Oprea, senator de Dolj din anul 2004. Lista de la Senat continuă cu Veta Păsculescu, profesorii Alexandru Gîdăr şi Cristi Spulbăr, şi Mihai Soare, actualul director general al CAS Dolj.

ministrul Apărării Naţionale, Nicolae-Ionel Ciucă,
Ministrul Apărării Naţionale, generalul Nicolae-Ionel Ciucă

Liderul liberalilor doljeni pentru Senatul României, generalul în rezervă Nicolae Ciucă a fost din 2001 până în 2004 comandantul Scorpionilor Roşii, cu care a participat la misiunea Enduring Freedom I din Afganistan (2002-2003) şi Antica Babilonia din Irak (2004). Pentru rezultatele obținute a fost distins cu Ordinul Național „Pentru Merit”, în Grad de Ofițer, Ordinul Național „Pentru Merit” în Grad de Cavaler, Semnul Onorific în Serviciul Patriei, XV, XX, Medalia ONU pentru misiunea UNAVEM III, Emblema de Onoare a Armatei României și Emblema de Onoare a Statului Major al Forțelor Terestre. 

Ce și-a propus generalul Ciucă

Nicolae Ciucă, fost Şef al Statului Major General în perioada 1 ianuarie 2015 – 29 octombrie 2019, îndeplineşte din data de 4 noiembrie 2019 funcţia de ministru al Apărării.

„Doresc să separ ceea ce însemnă statutul meu de fost militar, gradul pe care îl am în rezervă. Mă aflu aici ca persoană candidat al PNL pentru funcţia de senator. Am considerat că este oportun să-mi aduc aportul meu de experienţă, tot ce înseamnă partea de translatare a valorilor în care am crezut şi voi crede în continuare, la rezolvarea problemelor cu care se confruntă judeţul Dolj şi să găsim soluţii pentru investiţii noi, locuri de muncă, atragerea de fonduri europene, toate pentru bunăstarea doljenilor“, a afirmat generalul în rezervă Nicolae Ciucă.

La Camera Deputaţilor, lista PNL Dolj este deschisă de preşedintele filialei Dolj, Ștefan Stoica. Pe locul doi se află deputatul Nicolae Giugea. Al treilea pe listă este Ionuț Stroe, actualul ministru al Tineretului şi Sportului. El este urmat de Eugen Gioancă, Doru Câplea, Daniel Drîgnei, Adriana Marcinschi, Cosmin Călin, Flavius Sirop, Cosmin Corâțu, Oana Zaharie, Florin Gătejescu şi Nichi Motoi. 

PNL Dolj pleacă la luptă. PSD Dolj iese în faţă cu Prioteasa la Senat şi cu Presură la Camera Deputaţilor

Ieri după-amiază a fost rândul PSD Dolj să depună la BEJ listele cu candidaţii la Senat şi Camera Deputaţilor. Social-democraţii au sosit la Prefectură la ora 16.00, în frunte cu cuplul Claudiu Manda – Olguţa Vasilescu. Cei doi soţi au mers braţ la braţ, având în spate toată echipa pentru parlamentare.

PSD Dolj a depus listele cu candidații pentru alegerile de la Senat și Camera Deputaților
PSD Dolj a depus listele cu candidații pentru alegerile de la Senat și Camera Deputaților

Nu toţi se vor regăsi însă în parlament, preşedintele PSD Dolj Claudiu Manda anunţând că partidul îşi propune să scoată minimum doi senatori şi cinci deputaţi. Aşa că Manda nu a pomenit decât numele celor considerați pe locuri eligibile: Ion Prioteasa şi Mihail Genoiu – la Senat, Alexandra Presură, Iulian Badea, Laura Vicol, Eliza Peţa şi Cosmin Durle – la Camera Deputaţilor.

PNL Dolj pleacă la luptă. PSD contraatacă. Ce a spus Claudiu Manda

Dintre toate aceste nume, singura care nu are nicio legătură cu Doljul este avocata Laura Vicol. Ea a precizat că va candida la Craiova datorită Olguţei Vasilescu. 

„Am depus lista pentru alegerile parlamentare din data de 6 decembrie, dacă vor fi atunci alegerile. Considerăm că este o listă foarte bună şi ne propunem să obţinem minim doi senatori şi minim cinci deputaţi. În această zonă eligibilă avem doar doi oameni care au mai fost în parlament. Restul sunt oameni noi pentru Parlamentul României, dar cu o experienţă enormă. Sunt şi oameni cu mai puţină experienţă politică, dar era nevoie să împrospătăm echipele, e nevoie de noi viziuni, iar craiovenii, doljenii trebuie să înţeleagă că nu suntem un partid blocat într-o castă cu aceeaşi oameni, cum este pe la alte partide“, a spus Claudiu Manda. 

„La Senat, locul unu pe listă este ocupat de domnul preşedinte Ion Prioteasa, îndrăgit de noi toţi, căruia îi mulţumim pentru tot ce a făcut în vechea poziţie. Locul doi pe listă este Mihail Genoiu, un om care a venit alături de noi, ne-am întărit la acea vreme echipa şi are experienţă în administraţie.

La Camera Deputaţilor, locul întâi este Alexandra Presură, de a cărei activitate am fost foarte mulţumiţi, locul doi este Iulian Badea, un om care nu are experienţă în politică, dar se poate forma şi poate fi vocea tinerilor din Craiova, locul trei este Laura Vicol, avocat de profesie şi persoană cu notorietate în Bucureşti, care poate sprijini Partidul Social Democrat. Locul patru este Eliza Peţa, parlamentar în funcţie, iar locul cinci este Cosmin Durle, administratorul public al Craiovei şi fost administrator public al judeţului Dolj“, şi-a încheiat Manda prezentarea. 

Cum s-a produs „divorţul“ dintre Radu Preda şi PSD Dolj

Surpriza din politica doljeană s-a numit trecerea senatorului PSD Radu Preda de partea cealaltă a baricadei. Aflat permanent pe lângă Olguţa Vasilescu, Preda s-a trezit peste noapte pe loc neeligibil la Camera Deputaţilor. Şi cum nu s-a mulţumit cu statutul de rezervă, aşa cum s-a exprimat, a trecut la PMP Dolj.

Liderul senatorilor PSD a demisionat din partid și s-a înscris în PMP
Liderul senatorilor PSD din parlament, Radu Preda, s-a înscris în PMP Dolj, partid pentru care va candida la Senat, de pe primul loc al listei

Aici Radu Preda deschide lista pentru Senat, dosar pe care l-a şi depus ieri la BEJ, cu o oră înaintea celor de la PSD. „După o muncă de 14 ani în Partidul Social Democrat și după patru ani în care am depus eforturi continue pentru a-mi face datoria cu rezultate foarte bune la Senatul României ca și senator al PSD Dolj, echipa din care fac parte m-a propus ca și candidat la Camera Deputaților pe locul 11, loc la rezerve. Acesta este punctul culminant al unei perioade lungi, în care am muncit mult pentru echipa PSD tot timpul in linia 1, fără compromisuri și fără jumătăți de măsură.

Astăzi, drumurile noastre se despart. Munca mea politică va continua din acest moment într-o echipă mică, dar care a deschis pentru mine o ușă mare. Voi fi candidatul PMP Dolj la Senatul României, pe locul 1. Ar mai fi multe de spus, însă consider că nu e nici locul și nici momentul potrivit“, a fost anunţul făcut de Radu Preda, marţi seară, pe pagina sa de socializare. 

Manda, despre Preda: A început să sune pe la toate partidele

Ieri, după ce şi-a depus dosarul de candidatură pe lista PMP Dolj, Preda a menţionat încă odată că munca sa în PSD nu a fost apreciată. Fostul pesedist a mai precizat că nu candidează împotriva cuiva că fiecare îşi vede de viaţa lui şi că oamenii din Dolj sunt cei care decid, prin votul pe care îl oferă. 

Nu de aceeaşi părere a fost şi liderul PSD Dolj, Claudiu Manda. Întrebat despre despărţirea dintre Radu Preda şi PSD, Manda a fost tranşant. El a explicat că decizia de a-l pune pe Preda pe locul 11 la Camera Deputaţilor s-a luat în partid, prin vot secret, şi i-a reproşat acestuia rezultatul de la alegerile locale din Craiova.

„Lista s-a votat democratic, prin vot secret, nu pot eu să răspund pentru votul colegilor, dar acesta a fost rezultatul pe care l-a obţinut colegul nostru Radu Preda. Din următoarele sale mutări îmi dau însă seama că eu am avut mai multă încredere în el, pentru că imediat după ce a aflat că nu mai este pe un loc eligibil a început să sune pe la toate partidele. A reuşit la PMP, dar sunt foarte curios ce le va explica oamenilor cărora până acum le spunea că noi am dat şi ceilalţi au luat: era bine când s-a luat şi prost când s-a dat? Sau poate că interesul lui de a se regăsi obligatoriu pe listă la parlament, că nu mai e viaţă fără Parlamentul României, a fost mai presus? Este până la urmă decizia lui şi îi urăm succes“, a afirmat Claudiu Manda. 

Cine sunt candidaţii ProRomânia de la Dolj

Tot ieri şi-a depus listele pentru parlamentare şi ProRomânia, filiala Dolj. La Camera Deputaților lista este deschisă de actualul deputat Florinel Stancu, liderul organizației județene, acesta fiind urmat de Adrian Manea, Andrei Dina, Viorel Jan Nicola și chirurgul Liviu Vasile.

La Senat, prima poziție este ocupată de omul de afaceri craiovean Nistor Duval, care, în prezent, este șeful Inspectoratului de Stat pentru Control în Transportul Rutier. Acesta este urmat de Paul Octavian Stanciu, Cătălin Enache și Nicolae Tătulescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Proteste în toată Rusia împotriva arestării lui Alexei Navalnîi

Protestatarii ruși ies astăzi în stradă, la îndemnul opozantului...

ȘTIRI GdS

Belgia interzice călătoriile neesenţiale

Autoritățile belgiene au hotărât să interzică călătoriile neesenţiale din sau spre Belgia, începând de miercuri şi până pe 1 martie, anunță adevarul. Decizia vizează să...

Gorj: 83 de amenzi pentru nerespectarea măsurilor anti-Covid-19

În ultimele 24 de ore, sub coordonarea Instituției Prefectului Județului Gorj, au fost desfășurate 15 acţiuni de verificare cu efective mărite în sistem integrat,...

Justin Ştefan solicită autorităților redeschiderea stadioanelor pentru suporteri

Secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, Justin Ştefan, a declarat că nu există niciun impediment ca stadioanele să fie deschise pentru public. Acesta...

Bill Gates s-a vaccinat anti-Covid-19

Miliardarul Bill Gates, fondatorul Microsoft, care în ultimele decenii a făcut investiţii majore în ştiinţă, a anunţat pe Twitter că a fost vaccinat anti-Covid-19,...

Intrarea în SUA, doar cu test negativ

Toate persoanele care ajung în Statele Unite ale Americii pe cale aeriană trebuie să prezinte la îmbarcare un test cu rezultat negativ pentru Covid-19,...

Liga 3 | Eduard Dina: „Nu o să avem...

Fundașul central al formației CSO Filiași, Eduard Dina, se bucură că s-a reluat pregătirea pentru etapele rămase de disputat din retul Ligii 3. „Ne-am bucurat...