6.7 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaONU face apel la „evitarea unui război rece“

ONU face apel la „evitarea unui război rece“

Antonio Guterres, secretarul general al ONU, a declarat astăzi, în deschiderea sesiunii anuale a Adunării Generale a ONU, că în contextul pandemiei de COVID-19, lumea are nevoie de „un armistiţiu mondial pentru a stinge conflictele calde“. De asemenea, în acelaşi timp trebuie să facă „totul pentru a evita un nou război rece“, potrivit Agerpres.

Timp de o săptămână, reprezentanţii a 193 de ţări, inclusiv SUA şi China, vor lua de astăzi cuvântul cu prilejul Adunării Generale care se desfăşoară în mediul virtual în acest an, din cauza pandemiei.
„Este o direcţie foarte periculoasă“, a avertizat el, denunţând rivalitatea chino-americană crescândă în lume.

„Lumea noastră nu va suporta un viitor în care cele mai mari două economii vor împărţi planeta de o parte şi de alta a unei mari fracturi. Fiecare cu propriile sale reguli comerciale şi financiare, propriul internet şi propriile capacităţi în materie de inteligenţă artificială“, a subliniat el.

Antonio Guterres a reamintit că a cerut încă din martie încetarea ostilităţilor pentru a facilita lupta împotriva pandemiei.

„A venit momentul să dăm împreună un nou impuls păcii şi reconcilierii. Fac apel la comunitatea internaţională să-şi intensifice eforturile – sub conducerea Consiliului de Securitate – pentru a ajunge la o încetare a focului mondială până la sfârşitul anului“, a declarat şeful ONU.

Puţine lucruri s-au concretizat, totuşi.

„Anumite mişcări armate au răspuns prezent – în Camerun, Columbia, Filipine şi în alte părţi – chiar dacă aceste armistiţii pe care le-au anunţat nu au fost menţinute“, a recunoscut el.

Printre evoluţiile pozitive, secretarul general a menţionat Sudanul şi noua sa putere. De asemenea, Afganistanul şi începutul negocierilor de pace interafgane şi Siria, unde există o încetare a focului în regiunea Idleb care este respectată de mai multe luni.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS