9.8 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaInternationalAfganistan: Au început negocierile de pace istorice de la Doha

Afganistan: Au început negocierile de pace istorice de la Doha

Negocierile istorice între guvernul afgan şi talibani vizând încheierea războiului de 19 ani din această ţară au început sâmbătă la Doha, relatează Reuters.

Şeful diplomaţiei din Qatar, şeicul Mohammed bin Abdulrahman bin Jassim Al Thani, a prezidat ceremonia de deschidere a acestor negocieri organizate într-un mare hotel din Doha, în prezenţa secretarului de stat american Mike Pompeo şi a emisarului american în Afganistan, Zalmay Khalilzad.

Negocierile istorice dintre guvernul afgan şi insurgenţii talibani ar trebui să fie bazate pe ideea că nu trebuie să existe câştigători sau pierzători, a spus şeful diplomaţiei din Qatar.

Negociatorul guvernului afgan, preşedintele Înaltului consiliu pentru reconciliere naţională Abdullah Abdullah, le-a mulţumit talibanilor pentru „voinţa lor de a negocia”.

„Pot să vă spun cu încredere astăzi că ţara noastră îşi va aminti această zi ca pe cea a sfârşitului războiului şi a suferinţelor poporului nostru”, a declarat Abdullah Abdullah.

De asemenea, el a făcut un apel la o „încetare a focului umanitară” în Afganistan.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS