14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaEuropaComisia Europeană îşi exprimă preocuparea faţă de evenimentele din Serbia

Comisia Europeană îşi exprimă preocuparea faţă de evenimentele din Serbia

Comisia Europeană şi-a exprimat joi preocuparea faţă de evenimentele din Serbia şi a atras atenţia că drepturile fundamentale ale cetăţenilor trebuie respectate, transmite dpa.

‘Este adevărat că evoluţiile din Serbia, pe care le-am urmărit îndeaproape în ultimele două zile, dau motive de preocupare’, a declarat Ana Pisonero, purtătoare de cuvânt a Comisiei, într-o conferinţă de presă.

Ea a spus că, chiar dacă revine guvernului să decidă ce măsuri sunt necesare în contextul pandemiei COVID-19, acestea nu ar trebui să afecteze în mod disproporţionat drepturile fundamentale.

‘Aceasta se aplică, desigur, şi dreptului de a protesta paşnic. Acesta este un drept fundamental într-o societate democratică’, a afirmat Ana Pisonero. ‘Orice folosire a forţei trebuie să fie calibrată şi proporţională în orice moment’, a adăugat ea.

Potrivit purtătoarei de cuvânt, întâlnirea dintre preşedintele sârb Aleksandar Vucic şi premierul kosovar Avdullah Hoti, programată duminică, la Bruxelles, în cadrul dialogului Serbia-Kosovo facilitat de Uniunea Europeană, se va desfăşura conform planului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS