Acasă Politica National AUR: Declarațiile lui Asztalos Csaba sunt revoltătoare prin adevărul pe care îl...

AUR: Declarațiile lui Asztalos Csaba sunt revoltătoare prin adevărul pe care îl exprimă. Chemăm membrii și simpatizanții AUR la protest împotriva adoptării noului Cod Administrativ

-

În cadrul unei conferințe de presă organizate joi, 20 februarie 2020, conducerea A.U.R. a luat atitudine față de declarațiile șefului CNCD, Asztalos Csaba, și a făcut un apel către președintele României, de a nu ceda în fața presiunilor UDMR și a împiedica prin mijloacele care îi stau la dispoziție modificările aduse Codului Administrativ.

Cosmin Teodor Iosub, prim-vicepreședinte al organizației de tineret al A.U.R. și român originar din Covasna a tras un semnal de alarmă în privința politicii de târguială practicate de partidele parlamentare în relație cu UDMR, fapt care a condus, în timp, la o cedare de suveranitate a statului român în raport cu statul ungar în privința comunității maghiare din România.

Acesta a afirmat că „Ungaria este prezentă activ acolo unde statul român a cedat sau a evitat să-și exercite puterea. Declarația lui Asztalos Csaba este revoltătoare prin adevărul pe care îl exprimă”.

Dincolo de aceste declarații pe fond adevărate și care dezvăluie o realitate cruntă, interesele cui le reprezintă Asztalos Csaba? În ce calitate a vorbit Asztalos Csaba? A vorbit ca simplu cetățean al României, ca etnic maghiar, ca membru al UDMR sau ca șef al CNCD?

Aflat la conducerea CNCD de 15 ani, domnul Asztalos pare să reprezinte mai degrabă interesele statului ungar, decât pe cele ale statului român.

George Simion, copreședintele A.U.R, a făcut un apel public la președintele României de a nu ceda în fața presiunilor UDMR și de a permite românilor să-și exprime nemulțumirea și opoziția față de modificările recent operate la Codul Administrativ.

„Codul administrativ este o amenințare la siguranța națională. Cerem președintelui Iohannis să nu promulge acest act normativ. În acest sens, membrii AUR vor fi prezenți la manifestația de duminică 23 februarie de la Palatul Cotroceni organizată de societatea civilă”, a afirmat George Simion.

ȘTIRI VIDEO GdS

Jurnal de antreprenor. SPIACT Craiova întâmpină sincope în aprovizionarea cu piese

Firma are 103 angajați și nu a întrerupt activitatea. Probleme apar la aprovizionarea cu diverse repere necesare în producție. „La produsele complexe, ca ale noastre, dacă lipsește o piesă nu putem face produsul“, a spus administratorul SPIACT.