5.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaNationalBarna îi cere demisia primarului din Târgu Mureș care vrea ca statul să decidă cine face copii

Barna îi cere demisia primarului din Târgu Mureș care vrea ca statul să decidă cine face copii

Dan Barna îi cere demisia primarului din Târgu Mureș, Dorin Florea, care a propus anchete sociale obligatorii pentru cuplurile care vor să facă un copil și a comentat că romii fac copii pentru alocații.

„​Este de netolerat că în 2020, într-o democrație așa cum pretindem că suntem, un primar să vină să ne spună cine ar trebui să aibă copii și cine nu. „Exemplul” primarului traseist de la Târgu Mureș, Dorin Florea, recunoscut pentru numeroasele sale ieșiri în decor, nu mai are loc în viața publică românească. Nimeni nu are dreptul să intervină în decizia unei familii care dorește să aibă copii. Astfel de declarații și comportamente care amintesc de perioade negre ale istoriei ar trebui să fie sancționate prompt de cetățeni, în condițiile în care domnul Primar nu are decența să își dea demisia. Apoi ar putea să se apuce de citit Constituția, legile și definiția de dicționar a bunului simț. Administrația locală are nevoie de oameni care să înțeleagă nevoie reale ale comunităților pe care le reprezintă. Nu de traseiști, nu de rasiști, nu de incompentenți”, a scris liderul USR pe Facebook.

Primarul din Târgu Mureş, Dorin Florea, care a propus „introducerea obligatorie a unei anchete sociale pentru cuplurile care vor să aducă pe lume copii” a fost chemat săptămâna viitoare la audieri la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD). „Atitudinea primarului mă duce cu gândul înapoi în istorie şi e trist”, a declarat șeful CNCD, Asztalos Csaba.

Invitaţia de a veni la audieri a fost transmisă la sediul primăriei marţi dimineaţă, a spus, la Digi 24, preşedintele CNCD.

„Vorbim de posibile fapte de discriminare, de posibil discurs de ură, încă nu am luat o decizie, pentru că nu am făcut audieri. Vom analiza aceste declaraţii, postarea pe Facebook are un conţinut, prima reacţie un cu totul alt conţinut”, a declarat Asztalos Csaba.

El a transmis un mesaj în contextul alegerilor locale din acest an, în sensul de a fi prevenite astfel de declaraţii şi a îndemnat la respect.

„Avem în legislaţie protecţia copilului şi sunt şi exemple de bune practici, dar trebuie să discutăm respectabil despre aceste subiecte de interes public. Atitudinea primarului (Dorin Florea – n.r.) mă duce cu gândul înapoi în istorie şi e trist. Nu aşa aplicăm politici publice, ştiu că suntem în an de campanie, şi el candidează, e problema lui. Dar să prevenim generarea unor astfel de speţe şi să ne respectăm reciproc. Transmit un mesaj către actorii publici politici să trateze acest an electoral cu mai multă responsabilitate!”, a declarat preşedintele CNCD.

Asztalos Csaba declara luni seară pentru HotNews.ro că CNCD s-a autosesizat după declarațiile primarului din Târgu Mureș pentru discurs de ură pe criterii de clasă socială și etnie.

Dorin Florea a propus, într-o postare pe Facebook, „introducerea obligatorie a unei anchete sociale pentru cuplurile care vor să aducă pe lume copii”. Viitorii părinți ar trebui să facă dovada unui loc de muncă și a unei locuințe stabile, a unei situații financiare acceptabile. De asemenea, spune Florea, viitorii părinți trebuie să aibă un nivel de educație minim stabilit prin lege și, totodată, ar trebui stabilită o vârstă minimă la care un adult să devină părinte.
Dacă cuplurile fac totuși copii și nu îndeplinesc condițiile de mai sus, atunci statul ar trebui să îi preia pe cei mici.


Contactat de HotNews.ro, Dorin Florea susține că propunerea sa nu este „radicală deloc”, fiind una despre care a mai vorbit și în trecut. El a precizat că „statul încurajează nemunca” și că a întâlnit cazuri în care fete de 12-13 ani au devenit mame „pentru banii de alocație”. Dorin Florea s-a referit explicit la comunitatea roma, susținând că, dacă se vor impune astfel de condiții, „o să intre frica în ei” și n-or să facă copii doar pentru bani. „Eu am (la Tg. Mureș-n.r.) cel mai mare număr de țigani din țară (…) Țiganii sunt o problemă serioasă a României și ne facem că nu vedem?! (…) De când i-a dezrobit Cuza, au rămas la fel”, a spus el, precizând că „dacă văd trei copii la cerșit, în rețele de pedofilie, sunt nebun să nu intervin ca stat și să las pe seama Justiției”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS