5.6 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaNationalGuvernul Orban, așteptat în Parlament joi. Calendarul primei asumări de răspundere

Guvernul Orban, așteptat în Parlament joi. Calendarul primei asumări de răspundere

Guvernul Orban este așteptat joi, la ora 12.00, în Parlament pentru asumarea privind pacetul de legi referitoare la justiție, plafoanele și transportul școlar, potrivit hotnews.

Șeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă, a anunțat miercuri că Guvernul a adoptat în ședința de marți cele trei proiecte pentru care urmează să-și asume răspunderea în Parlament, respectiv pentru modificarea legilor justiției și a OUG 51 și pentru adoptarea Legii plafoanelor.

”În ședința de Guvern au fost propuse spre dezbatere și adoptare proiectele de lege pentru care Guvernul urmează să-și asume răspunderea în Parlament. Vorbim de proiectul de modificare a legilor Justiției, în sensul amânării pensionării anticipate a magistraților, despre creșterea vechimii pentru accederea la INM a magistraților și despre situațiile legate de completele de judecată din trei. Având în vedere disfucționalitățile grave care ar urma să aibă loc în actul de Justiție Guvernul urmează să-și asume răspunderea în Parlament”, a declarat Ionel Dancă.

El a precizat că al doilea proiect de lege este cel care vizează transportul rutier intrajudețean pentru a rezolva problema transportului școlar.

”Soluția adoptată este aceea de a permite actalilor operatori care dețin licențe de transport să preia copii școlari și persoanele vârstnice și cu dizabilități”, a adăugat Dancă.

El a mai spus că cea de-a treia lege pentru care Executivul își va asuma răspunderea este cel al plafoanelor bugetare pentru 2020, proiect care va fi trimis miercuri în Legislativ.

”Este o necesitate absolută adoptarea acestui proiect pentru că este absolut vital ca până la finalul anului să avem proiectul de buget pentru 2020. Este un proiect de act normativ în baza căruia urmează ca autoritățile locale să-și elaboreze propriile bugete și să dea drumul la proiectele de investiții”, a mai spus Ionel Dancă.

Revenim cu amănunte!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS