11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateScandal în Pro România pe tema învestirii guvernului Orban

Scandal în Pro România pe tema învestirii guvernului Orban

Mihai Tudose şi Victor Ponta şi-au aruncat cuvinte grele pe Facebook. Claudiu Manda a avut şi el o replică pentru Ponta.

Potrivit unor surse citate de g4media.ro, opt membri ai Pro România, printre care şi doi dintre fondatori, Sorin Câmpeanu şi Daniel Constantin, ar urma să voteze luni pentru învestirea guvernului PNL condus de Ludovic Orban. Cazul a creat un scandal monstru în partid şi a dus la un schimb tăios de replici între Victor Ponta şi fostul premier Mihai Tudose, proaspăt europarlamentar pe listele Pro România. Ponta l-a acuzat pe Tudose că a trădat, pentru că a spus că guvernul trebuie învestit. Într-o postare pe Facebook, acesta a spus că Tudose ar fi negociat cu Claudiu Manda să treacă la PSD şi cu Ludovic Orban votarea guvernului PNL.

“Daca va puneati intrebarea cine este “negociatorul” cu PNL – tot Mihai Tudose care a negociat cu Claudiu Manda in timpul saptamanii sa plece inapoi la PSD si cu Ludovic Orban in weekend sa votam cu PNL ! Cel pentru care am muncit toti sa ajunga la Parlamentul European – si care ne-a mintit in fata pe toti ca nu merge , doar candideaza sa ajute lista ! Cel pentru care am cedat mandatul meu castigat pe lista ProRomania! E bine ca macar separam apele / dar este greseala mea ca am lasat de la mine sa treaca toate tradarile si ticalosiile la adresa noastra! Mergem mai departe – mai putini dar fara vanzatori! Mihai Tudose a descoperit acum grija fata de guvernare – tocmai el care a fugit de la Guvern de frica lui Dragnea si l-a lasat pe Premierul Japoniei singur prin Bucuresti! Chiar responsabil!”, a scris Ponta, citat de g4media.

Replica lui Tudose

La scurt timp, a sosit şi replica lui Mihai Tudose. ”Nu am spus că România trebuie să aibă un guvern Orban, am spus că trebuie să aibă un guvern, din motive care țin de funcționarea țării. Nu am negociat nici cu Orban, nici cu Claudiu Manda, nici cu PSD sau PNL. Altcineva a negociat toată vara cu Viorica Dăncilă la Vila Lac, cu PNL posturi la Cameră (Camera Deputaţilor – n.r.).

Fostul premier a acuzat și faptul că parlamentarii Pro România din comisia de buget finanțe l-au votat pe Florin Cîțu la audiere, deși Victor Ponta îi cere lui Orban să-i schimbe pe cei trei candidați cu vot negatic în comisii, printre care și Cîțu. ”Colegii noștri nu sunt morcovi să poată fi cumpărați la bucată. Nu votez guvernul Orban, nu am trădat, nu am vândut pe nimeni. Dacă niște colegi ca ai noștri (Sorin Cîmpeanu, Daniel Constantin – n.red.) pot fi acuzați că se vând la bucată, mă îngrozește, ce, ei sunt morcovi să-i vinzi la bucată?”, a mai spus Tudose, în replică la acuzațiile lui Ponta despre presupusa trădare din partea unor membri Pro România la votul pentru guvernul Ludovic Orban.

”Dacă cineva era responsabil, când a negociat căderea guvernului Dăncilă, negocia până la capăt. După ce cade guvernul, ce facem cu țara? Nu putem fi responsabili că România nu are guvern. Cineva s-a aruncat iresponsabil într-o aventură fără să aibă soluții”, a mai spus Tudose, cu referire la decizia lui Ponta de a nu se prezenta la votarea guvernului Orban. ”Eu fac parte dintr-un partid, nu dintr-o sectă. Am stat de vorbă cu câțiva președinți de organizații, mi-au spus că nu au fost consultați când Ponta a luat decizia să nu votăm guvernul. Dacă cineva poate să aiba decizii pe persoană fizică, putem avea și noi decizii individuale”, a mai spus fostul premier, citat de g4media.

Manda l-a atacat pe Ponta

În scandalul dintre cei doi foşti premieri s-a amestecat şi Claudiu Manda, care a dat şi el o replică pentru Victor Ponta. „Observ că Victor Ponta îmi amestecă numele în tot felul de negocieri cu care nu am nicio treabă de altfel. Vreau să-i transmit doar că suntem în această situaţie, de a pierde guvernarea, strict din cauza trădării lui şi a negocierilor pe care le făcea, pe la Neptun, fie cu PNL pentru preşedinţia Camerei sau pentru comisarul european, fie cu PSD pentru locuri în guvern. Lumea urăşte trădătorii ca tine, Victor, şi oricât ai încerca acum să faci pe domnişorul de pension, nu mai păcăleşti pe nimeni! 

Ai căzut între scaune dupa ce ai încercat să fii jolly joker-ul politic şi nu ţi-a ieşit. PSD-iştii, care au facut campanie cu poza ta pe piept şi care ţi-au oferit toate funcţiile politice posibile, nu mai vor nici măcar să audă de tine. Dacă nu crezi, deschide frigiderul…”, a scris Claudiu Manda pe Facebook.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS