10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaPreşedintele Iohannis va discuta cu Trump despre domeniul energetic

Preşedintele Iohannis va discuta cu Trump despre domeniul energetic

Preşedintele Klaus Iohannis va discuta, pe 20 august, cu omologul american, Donald Trump, mai multe chestiuni importante, între care se numără securitatea energetică şi programul Visa Waiver, potrivit Agerpres. Vizita la Washington a preşedintelui Iohannis, făcută la invitaţia omologului american, are loc în zilele de 19 şi 20 august.

„Este o întâlnire pe care am dorit-o şi eu şi preşedintele Trump de ceva timp. Sunt chestiuni extrem de importante care trebuie discutate şi reiterate:

  • Parteneriatul Strategic,
  • aspecte de securitate,
  • NATO şi alocarea a 2% din PIB,
  • relaţia economică aflată în creştere,
  • relaţia pe energie,
  • înzestrarea Armatei. Faptul că suntem împreună în Afganistan.

Energia este şi sensibilă, şi importantă. Securitatea energetică ţine de securitatea naţională’, subliniat şeful statului.
Şeful statului a mai afirmat că americanii au o îngrijorare că Europa va ajunge prea dependentă de Rusia în domeniul energetic.
De asemenea, preşedintele Iohannis a menţionat că România îşi doreşte ca Exxon să rămână în proiectul de la Marea Neagră.

Vizele pentru români

Preşedintele a precizat că va readuce în discuţia cu preşedintele Trump chestiunea vizelor pentru români.
‘O să readuc în discuţie şi tehnicienii să caute soluţii. Ca preşedinte al României, doresc să pun problema pe masă’, a arătat Iohannis referitor la programul Visa Waiver.
Şeful statului a indicat că doreşte să discute cu preşedintele american şi despre efectivele de militari americani din România, precizând că ţara noastră are posibilitatea de a găzdui mai mulţi militari din SUA.
Preşedintele Iohannis a menţionat că la întâlnirea cu omologul american va reitera invitaţia adresată acestuia de a vizita România.
El a mai arătat că la Washington nu sunt prevăzute întâlniri de afaceri sau cu comunitatea de români.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS