36.9 C
Craiova
sâmbătă, 31 iulie, 2021

Horoscop

Berbec
Accentul cade pe sfera relațiilor, în special cele ce țin de legăturile mai apropiate, care contează mult pentru tine, fie că este vorba de familie sau prieteni. Este bine aspectată și relația cu străinătatea sau tot ce ține de călătorii, drumuri şi vacanțe.

Taur
Este un cadru astral bun pentru studiu, cercetare, dezvoltare personală, pentru tot ce ține de a te extinde, de a testa noi orizonturi, de a crește. Este o zi prielnică și în ceea ce privește ascensiunea socială, iar aceasta nu ține neapărat de carieră.

Gemeni
Dacă ai de luat decizii importante sau de semnat un contract, azi este ziua potrivită. Sunt favorizate și aspectele ce țin de sectorul banilor, dacă este vorba despre vânzare, achiziție, împrumut. Negociezi, discuți, analizezi, bați palmă. Vești deosebit de utile.

Rac
Ocupă-te mai mult de prieteni, altfel riști să îți reproșeze că îi eviți sau ignori. Lasă alte sarcini deoparte și bucură-te de sfera vieții sociale, mai ales dacă apar evenimente la care poți să interacționezi, să discuți, să împărtășești idei, gânduri, emoții.

Leu
Te poți implica în discuții în care poţi să strălucești, să-ți impui punctul de vedere, să-ți negociezi termenii, să-ți expui abilitățile și convingerile. Poți câștiga unele negocieri, poți aplana unele neînțelegeri sau conflicte, grație capacităților tale de socializare.

Fecioară
Astăzi poți învăța multe, aşa că e bine să fii cu ochii în patru și cu urechile ciulite la ce se întâmplă în jur, fie că este vorba de mesaje pe care le auzi, situații la care iei parte întâmplător, sincronicități interesante. Poți învăța lucruri bune și din experiențele celorlalți.

Balanţă
Comunici din plin, negociezi, iei decizii importante legate de carieră, studii, anumite deplasări. Vii cu o viziune revoluționară, mai îndrăzneață decât se așteaptă ceilalţi. Sunt bine aspectate imobiliarele, lucrul cu autoritățile sau cu persoanele aflate în poziții-cheie.

Scorpion
S-ar putea ca insomniile să-ți dea bătăi de cap, să nu te odihnești bine, iar acest lucru să se răsfrângă asupra altor sfere ale vieții. Este un cadru astral bun să te preocupi mai mult de sănătate, de stilul tău de viață, să faci câteva modificări ce țin de rutină.

Săgetător
Astăzi negociezi ceva ce ține de poziția ta socială, vei lupta, vei căuta să-ți aperi locul, imaginea, să demonstrezi ceva. Dacă vrei să-ți reorganizezi viața, e un moment foarte bun pentru a începe o nouă etapă, pentru o transformare semnificativă și de durată.

Capricorn
Astăzi vrei să faci lucrurile într-un mod diferit. Te preocupi mai mult de sarcinile care te lasă să fii creativ, care țin de hobby-uri și pasiuni, pe care le consideri interesante și care îți bucură sufletul. Fugi de activitățile ce țin de rutină, tradițional, conformism.

Vărsător
Zi bună pentru conștientizări, clarificări, transformări. Vezi imaginea de ansamblu, fără ocolișuri, fără filtre. Este esențial să știi unde te poziționezi, ce îți dorești și ce ai de făcut. Sunt favorizate colaborările, asocierile care îți pot aduce beneficii pe termen lung.

Peşti
Fii mai atent la relațiile de parteneriat, mai ales dacă e vorba de o legătură sentimentală. Ca să nu ţi se zdruncine sisteme de valori sau idei în care crezi cu tărie, ar fi bine să discuți sincer cu persoana dragă și să dai dovadă de mai multă flexibilitate și empatie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

„U“ Craiova are un nou număr 10! Ionuț Vînă:...

Universitatea Craiova l-a vândut pe Alexandru Cicâldău la Galatasaray...

ȘTIRI GdS