Berbec
Multe răsturnări de situaţie pot interveni în relaţiile parteneriale. Este dificil să stabiliți clar nişte termeni şi condiţii de urmat în relaţiile cu ceilalţi, pentru că fiecare are alt plan şi nimeni nu doreşte să-l divulge sincer. Lăsați evenimentele să-şi desfăşoare cursul şi feriți-vă, deocamdată, de planuri măreţe alături de partenerul de viaţă sau de cei din segmentul profesional.

Taur
Este o zi foarte animată la serviciu. Treburile de rutină vă sâcâie mult, însă înţelept ar fi să acordați atenţia şi eforturile necesare fiecărui detaliu. Evitați să vă gândiți prea mult la chestiunile familiale şi la discuţiile cu membrii familiei. Altfel riscați să vă scadă randamentul şi să munciți în zadar.

Gemeni
Se pare că aveți nevoie de afecţiunea celor dragi sau măcar de o vorbă de duh spusă, pe îndelete, de aceştia. Pentru că în ultima vreme au tot fost discuţii furtunoase pe teme diverse, discuţii în care probabil ați adresat şi niscai reproşuri, mai mult sau mai puţin fondate, acum fie persoana iubită, fie copiii vă pot întoarce vorbele.

Rac
Sunteți preocupat de aspectele materiale care vizează casa şi nevoile membrilor familiei. Posibil să apară divergențe între ceea ce doriți să faceți şi ceea ce vă propun ceilalţi. Fiți prudent şi ţineți cont şi de cele spuse în preajmă. Pe de altă parte, rezervați momente în care să stați de vorbă pe îndelete cu o rudă dragă sau chiar să vizitați un loc de suflet din copilărie.

Leu
Ziua vă aduce alături persoane care au nevoie de sfaturile dumneavoastră. Pentru că sunteți un exemplu demn de urmat, beneficiați şi de energie astrală din plin, foarte uşor reuşiți să convingeți că filozofia de viaţă promovată este de mare folos şi pentru alţii.

Fecioară
Se anunţă cheltuieli importante, fie pentru personal, fie pentru a ajuta pe cineva drag. Traversați o perioadă în care fluctuaţiile financiare sunt la ordinea zilei, aşa încât rezumați-vă la strictul necesar. Ați putea simţi un imbold ascuns de a cheltui pe lucruri sau servicii care vă sunt de folos prea puţin.

Balanţă
Excelentă zi, pentru că beneficiați de o energie astrală care vă impulsionează să începeți o nouă etapă de viaţă. Planificați tratamente de înfrumuseţare, de îngrijire corporală, dar şi sufletească. În acest sens puteți fi ajutat de prieteni sau de surse de informare deosebite, apărute ca prin farmec astăzi în preajmă.

Scorpion
Ar fi bine să vă odihniți pe îndelete, să meditați la lucruri sfinte, pur şi simplu să fie o zi în care să stați să vă îngrijiți. Pentru că energia vitală este la cote joase ați avea nevoie de ceva suplimente alimentare, dar şi de aer curat, linişte şi somn. De evitat, pe cât posibil, consultaţiile, analizele medicale şi intervenţiile chirurgicale.

Săgetător
Interesante lucruri se petrec în relaţiile cu prietenii apropiaţi. Pe lângă informaţii utile aflate pe neaşteptate din varii discuţii, puteți obţine chiar un model de program de viaţă, care implică, în primul rând, schimbarea mentalităţii avute până acum. Sigur că la prima vedere totul pare utopie, însă la o doua cercetare veți observa că de fapt este uşor şi aplicabil.

Capricorn
Este multă forfotă în segmentul profesional. Şefii vă provoacă la discuţii neaşteptate, colegii lasă totul pe umerii dumneavoastră, iar membrii familiei au nevoie şi ei de sprijin. Bine este să acordați atenţie sporită situaţiilor de la locul de muncă, pentru că discordia pândeşte în umbră şi oricând poate răsturna şi cea mai sigură postură sau înţelegere avută până acum.

Vărsător
Cu partenerul de viaţă s-ar putea să plănuiți o călătorie îndepărtată, fie de agrement, pentru studii, fie pentru a lucra. Dinspre segmentul profesional există varianta să primiți oferte de colaborare cu parteneri străini, să primiți vizita unora sau să mergeți la cineva aflat departe de graniţele ţării.

Peşti
Se întrezăresc cheltuieli pentru segmentul profesional în care activați sau vă doriți să activați. Poate fi vorba despre plata unor taxe, impozite sau plata unor specialişti care vă pot sfătui şi ajuta mult în chestiunile profesionale. Relaţionarea cu instituţiile financiare este altă temă uşor de abordat astăzi.