Berbec
Spuneți şi altora prin ce ați trecut până ați ajuns la nivelul actual, pentru că pot învăţa şi ei din eforturile altora. Nu a fost o ascensiune lină, ci una plină de hopuri şi amânări, dar pe care le-ați depăşit cu brio. Dacă tot ați trecut peste toate cu succes, împărtăşiți-le şi soluţiile la acest gen de piedici. Nu vă încăpăţânați doar să-i avertizați că există şi să nu le dați şi sfaturile de rigoare cum să le rezolve, pentru că ar fi o mare dovadă de egoism.

Taur
Schimbarea pe care o aşteptaţi ca pe un miracol nu vine din stele şi nici din senin, ci vă stă chiar în propria putere să îi dați voie să se manifeste. Sunteți un lider înnăscut, aveți toate resursele necesare succesului, ştiți exact ce aveți de făcut, dar mai aveți nevoie, uneori, doar de scânteia care să aprindă acest motor pentru ca el să vă ducă apoi la succesul garantat.

Gemeni
Discutați cu familia despre unele planuri de viitor care cer un oarecare dram de curaj, dar pentru că primiți de la ei numai reacţii entuziaste, asta vă amplifică dorinţa de a ajunge mai repede acolo unde visăm cu toţii. De dumneavoastră depinde felul în care veți construi aceste perspective promiţătoare, sunteți motorul de energie, ca atare totul va evolua excelent cât timp interesul e maxim şi implicarea totală.

Rac
Nu vă simţiți bine în medii foarte aglomerate, foarte pestriţe, pentru că nu stați prea bine la capitolul comunicare. Sunteți un pic deprimat sau trist şi nu vă puteți adapta mediului în care vă aflați. Ceilalţi nici nu observă că se întâmplă ceva şi poate tocmai asta ați fi dorit: să fiți luat în seamă. Preferați să stați singur cu propriile gânduri.

Leu
Renunţați la starea de apatie care vă copleşeşte şi care vă face să vă priviți cu ochi critic, de parcă nimic nu vă place la propria persoană. Învăţați să vă iubiți mai mult aşa cum sunteți, să vă aprobați mai mult dacă vreți ca și ceilalți să vă iubească. Descoperiți acele lucruri bune şi frumoase, acele calităţi care merită puse în valoare, deci lăsați la o parte atitudinea exagerat de critică. În loc să stați şi să vă puneți cenuşă în cap, începeți să remediați problema.

Fecioară
Nu vă cramponați aşa de trecut, chiar dacă acolo se află ceva foarte important pentru securitatea generală. Trecutul s-a dus, lăsați-l la locul lui şi concentrați-vă asupra prezentului, pentru că aici se petrec cele mai importante lucruri. Cu cât sunteți mai bine ancorat în evenimentele în derulare, cu atât le veți duce mai repede şi mai bine la îndeplinire.

Balanţă
Ați ajuns la capătul unui proiect şi puteți culege roadele, dar nu vă grăbiți să trageți tot succesul, pentru că aţi lucrat mai mulţi umăr la umăr pentru această reuşită. A venit vremea să sărbătoriţi împreună victoria, să vă recunoaşteţi unii altora contribuţia, să vă aduceţi reciproc felicitări şi mulţumiri. Nu uitați cât de important e un mulţumesc sau un gest de recunoştinţă pentru că nu ați fi ajuns aici de unul singur.

Scorpion
Aveți multe detalii la dispoziţie şi nu ştiți cum să le aranjați ca să aibă toate laolaltă un înţeles. Par diferite unele de altele, parcă s-ar bate cap în cap sau fac parte din domenii total diferite, dar nu vă grăbiți să eliminați nici unul. Mai aveți nevoie să acumulați câteva informaţii şi veți vedea că vor începe să se lege perfect. Chiar şi chestiuni ce par diametral opuse se vor uni la un moment dat într-un sens comun.

Săgetător
Chiar dacă planurile la care ați contribuit cu mult sârg par să se fi încetinit, vă convine acest ritm, pentru că vă permite să vă concentrați mult mai bine la ce aveți de făcut. Dacă ați fi zorit de la spate de termene limită sau de alte condiţii stresante, nu ați fi dat randament, deci bucurați-vă că nu e nimic care să vă împingă de la spate să vă mişcați mai iute. Cineva vă cere să nu vă mai grăbiți, pentru că, ştiți, graba strică treaba.

Capricorn
Nimeriți într-un mediu nu tocmai plăcut, în care planează emoţii negative, tristeţe, probleme, dar la care, personal, nu aveți nici o soluţie. Pentru că nu puteți face nimic ca să alungați această atmosferă nefastă, cel mai bine ar fi să vă retrageți înainte de a vă influenţa şi pe dumneavoastră. Energia pe care o emit cei din jur e mai puternică decât dorinţa de a-i ajuta să depăşească impasul.

Vărsător
Se apropie un moment culminant în activitatea profesională, cum ar fi un interviu de angajare, un concurs pentru obţinerea unui job sau a unei funcţii superioare, un examen în urma căruia veți putea trece la un nivel superior în carieră. Deşi ar mai fi ceva timp până la acel mare hop, vă pregătiți intens încă de pe acum, pentru că vreți să iasă toate ca la carte. Orele sau zilele care vă despart de acel moment sunt folosite înţelept.

Peşti
Vă întâlniți cu un vechi amic despre care probabil nu mai ştiați nimic şi revederea este emoţionantă şi amuzantă. Este o ocazie excelentă de a lega din nou relaţia care, în trecut, v-a făcut mare plăcere, încât profitaţi de această ocazie pentru a vorbi despre tot ce s-a întâmplat în vieţile voastre în ultimii ani şi a reînnoda prietenia de odinioară.