Acasă Horoscop Horoscopul săptămânii viitoare

Horoscopul săptămânii viitoare

-

Berbec
Pentru Berbeci, se preconizează o săptămâna de-a dreptul uimitoare. Financiar o duc foarte bine, în carieră vor avansa ori vor obţine o mărire de salariu binemeritată, după efortul susţinut din ultimele luni. În plan afectiv, vor fi degajaţi şi vor fi surprinşi în mod plăcut de atenţiile partenerului de cuplu. Nişte conflicte minore la serviciu îi vor face să demonstreze că nu sunt atât de isterici precum par.

Taur
Taurii se întreabă, probabil, de unde atâta energie dintr-o dată. Se vor simţi în stare să mute munţii şi nu vor sta locului o clipă. Chiar dacă vor mai apărea pe ici, pe colo ceva probleme, nici una nu va fi de nerezolvat, căci au pe cineva aproape care le poartă de grijă. Indicat ar fi să petreacă mai mult timp în compania familiei, care s-ar putea simţi uşor neglijată, Taurii fiind prea preocupaţi de ei înşişi în ultima perioadă.

Gemeni
Gemenii au tendinţa de a deveni dependenţi de agendă şi de telefonul mobil şi ar fi bine să o lase mai moale dacă vor să facă faţă, fizic vorbind. Nu ar fi rău nici dacă şi-ar efectua o serie de analize de rutină, mai ales dacă au trecut de 35 de ani. Problemele financiare, care păreau până acum imposibile, îşi găsesc în sfârşit rezolvarea, mulţumirile revenindu-i unui bun prieten, care i-a ajutat şi i-a sfătuit.

Rac
Pentru Raci, urmează o săptămâna agitată, plină de proiecte şi de activităţi ce presupun efectuarea unor călătorii în afara localităţii. Trebuie acordată o atenţie sporită stării de sănătate, deoarece în ultima perioadă s-au suprasolicitat la locul de muncă. În dragoste, lucrurile merg bine, deşi există unele neînţelegeri şi reproşuri din partea persoanei iubite.

Leu
Leii sunt preferaţii zodiacului săptămâna aceasta. Financiar, stau excelent, iar în carieră lucrurile evoluează în direcţia dorită. Atenţie la concurenţa neloială! În dragoste, sunt nişte răsfăţaţi, partenerul le va satisface toate poftele. Dacă sunt solo, nici o problemă, sex-appealul lor este uimitor şi nu vor duce lipsă de admiratori. Poate nu e cazul chiar acum să se orienteze spre o relaţie serioasă, dar se întrevede o aventură spumoasă la orizont.

Fecioară
În această săptămână, Fecioarele sunt asaltate de o serie de probleme în carieră, ce trebuiau rezolvate mai demult, dar pe care le-au tot amânat. Nu este cazul să se impacienteze: înarmate cu răbdare şi voinţă, vor reuşi să treacă cu bine peste ele. În plan afectiv, nu este cazul să se îngrijoreze, o scurtă ciondăneală cu partenerul va trece repede şi nu va lăsa urme.

Balanţă
Pentru Balanţe, se anunţă o săptămână fără evenimente majore, dar cu bucurii şi satisfacţii obţinute din lucruri mărunte. Cariera a ajuns într-o fază de stagnare, dar care nu înseamnă neapărat un lucru rău, ci poate doar un timp propice relaxării şi detaşării după o perioadă agitată. Cu banii ar fi bine să nu arunce în stânga şi în dreapta, nu este momentul acum. Un prieten apropiat solicită ajutor într-o problemă, să nu îl refuze.

Scorpion
Scorpionii vor avea de înfruntat unele mici probleme în sfera socială, datorită unei nervozităţi accentuate cauzată de stresul din ultima perioadă. Cu toate acestea, săptămâna va fi una bună, cu multe împliniri pe plan afectiv. Partenerul le va face o surpriză de zile mari, deşi în ultima vreme l-au cam neglijat. În plan financiar, situaţia este sub control.

Săgetător
Săgetătorii pur şi simplu nu vor reuşi să se adune în această săptămână. Oricâte eforturi vor depune, acestea nu vor avea nici un rezultat, cel puţin în sfera profesională. Pot avea, de asemenea, stări psihice oscilante care îl vor deruta pe partenerul de viaţă, riscând astfel izbucnirea unor conflicte. Şi cu banii vor avea ceva emoţii, pentru că nu vor veni exact la data prevăzută. Spre finele săptămânii însă, lucrurile vor intra pe făgaşul normal.

Capricorn
Pentru Capricorni, se anunţă o perioadă fastă flirturilor şi cuceririlor. Cu personalitatea lor reuşesc să farmece fără drept de apel o persoană pe care o aveau de mult în vizor. Atenţie însă, este bine să cântărească de două ori înainte de a lua o decizie. În carieră, să urmeze dictonul „cu paşi mici, dar siguri“ şi vor obţine rezultate nesperate, fără să facă prea mult efort.

Vărsător
Vărsătorii păşesc cu dreptul în această săptămâna, sunt plini de vitalitate, au o energie de-a dreptul molipsitoare. În plan personal însă, lucrurile nu stau la fel de bine, este posibil ca persoana iubită să îşi dorească o schimbare de atitudine din partea acestora. Financiar, vor putea suferi uşoare pierderi, compensate totuşi de satisfacţiile profesionale obţinute.

Peşti
O săptămână excelentă pentru Peşti, din punct de vedere financiar. O investiţie bine plasată cu ceva timp în urmă le aduce mari beneficii şi este, de asemenea, posibil să li se restituie o importantă sumă de bani. Atenţie sporită însă la accidentele minore! Partenerul le este alături în tot ceea ce întreprind, însă nu ar fi rău să îi dea dovadă de ceva mai multă afecţiune, este posibil să se simtă neglijat.

Google Search se îmbunătățește cu noi tehnologii

Google Search își extinde funcționalitatea cu două tehnologii esențiale: obținerea capturilor de ecran și recunoaștere vizuală a conținutului cu tehnologie de inteligență artificială.

Logitech MX, mouse-ul vertical de birou

Logitech MX Vertical este un model disponibil pe piaţă de ceva vreme, care atrage atenţia datorită formei sale „ciudate” la prima vedere, care promite să ajute utilizatorii care stau mult timp la birou.

Motorola One Zoom a fost lansat oficial

Motorola One Zoom se face remarcat prin designul său cu suprafeţe din metal şlefuit şi sistemul quad-camera performant. Noul model One Zoom pune accent pe calitate şi versatilitate la obţinerea de poze.