13.9 C
Craiova
marți, 22 septembrie, 2020

Horoscop

Berbec
Unele din proiectele pe care vi le-aţi făcut de mai mult timp ar putea fi puse în practică, dar va trebui să aveţi multă răbdare în ceea ce priveşte rezultatele. Aveți chef să cheltuiți. V-ar face mare plăcere să colindaţi prin magazine şi să vă satisfaceţi toate mofturile. De fapt, nu v-ar strica o astfel de activitate, care v-ar relaxa. S-ar putea să fiţi mult mai sensibil şi să nu vă simţiţi în formă.

Taur
Aveţi de rezolvat câteva probleme profesionale urgente, care vă stau pe suflet. O reuniune de familie vă va da ocazia să dezbateţi probleme pe care le consideraţi importante şi care nu mai pot fi amânate. Vi se va promite un ajutor substanţial acolo unde se poate, ceea ce vă va mai însenina fruntea. Prietenii de pe alte meleaguri vă vor da un semn, ceea ce vă va face să încheiaţi ziua mai optimist decât aţi început-o.
   
Gemeni
Ideile vă sunt inspirate, dar nu este un moment favorabil pentru a le pune în practică. Puţină răbdare vă va da ocazia să găsiţi persoane care să vă susţină din toate punctele de vedere. Aveţi o zi destul de bună, deşi perspectiva drumurilor nu vă surâde deloc. Nu aveţi însă ce face, aşa că ar fi bine să porniţi la treabă, fără să vă mai gândiţi. O femeie vă va da o mână de ajutor într-o problemă importantă.
 
Rac
Starea generală nu este nemaipomenită, vă enervaţi din orice şi nu reuşiţi să vă canalizaţi energia spre un scop concret. Implicarea în activităţi practice v-ar putea ajuta într-o oarecare măsură. Dacă aveţi de gând să luaţi o decizie, încercaţi să fiţi mai obiectiv, altfel veţi face greşeli pe care nu se ştie dacă veţi reuşi să le corectaţi în timp util. Sfatul unui prieten apropiat v-ar putea ajuta să vă puneţi gândurile în ordine.
   
Leu
Aveţi şanse să fiţi mulţumit, căci reuşiţi să rezolvaţi o problemă cu care vă confruntaţi de mai mult timp. În ceea ce priveşte situaţia financiară, se poate spune că veţi avea ceva motive de bucurie. Dar cum şi cheltuielile vor fi mai mari şi va trebui să vă achitaţi obligaţiile, fie că doriţi, fie că nu, tot nu veţi reuşi să puneţi ceva deoparte. N-ar fi rău să mai ascultaţi şi de sfaturile celor din jur.
 
Fecioară
O zi în care veţi avea parte de tot felul de surprize. Se întrezăreşte posibilitatea unor schimbări, pe care, de fapt, vi le doreaţi de multă vreme. Şi chiar dacă la început lucrurile nu se vor prezenta chiar aşa cum vă doriţi, nu trebuie să fiţi circumspect. O persoană mai puţin cunoscută vă va solicita ajutorul, dar înainte de a face un pas, lămuriţi-vă despre ce este vorba.  

Balanţă
Veţi avea parte de o zi încărcată, căci sunt o mulţime de activităţi pe ordinea de zi şi toate trecute la priorităţi; vă simţiţi pur şi simplu copleşit. Dacă veţi fi dispus să faceţi un efort şi să vă organizaţi cu atenţie programul, veţi reuşi să vă descurcaţi cât se poate de bine. O rudă vă va da o mână de ajutor, ceea ce vă oferă un răgaz pentru o şuetă cu prietenii. Aveţi tendinţa să vă lăsaţi dominat de sentimente şi să deveniţi melancolic.

Scorpion
Este foarte posibil să vă angajaţi într-o relaţie sentimentală pe care veţi dori să o ţineţi departe de ochii cunoştinţelor. Procedaţi cu maximă prudenţă, căci în orice clipă v-aţi putea da de gol. Din punct de vedere financiar, aţi putea avea o reuşită care vă va permite să vă faceţi planuri de viitor. Tot ce ţine de relaţia cu străinătatea vă va favoriza, indiferent că este vorba de relaţia cu prietenii sau călătorii. Totul este să nu cedaţi primului impuls.

Săgetător
Aveţi un sentiment de nemulţumire, de iritare, care nu vă permite să faceţi ceea ce v-aţi propus. N-ar fi exclus nici ca relaţia cu partenerul de viaţă să fie ceva mai tensionată. Cel mai bine ar fi să aveţi o discuţie deschisă cu acesta fără a-i face, însă, prea multe reproşuri. Activităţile sociale vă vor da ocazia să vă relaxaţi şi să vedeţi şi aspectele mai frumoase ale vieţii.
 
Capricorn
Sunt şanse să câştigați bani din colaborări. Sunt persoane care vă pândesc greşelile, dar nu le băgați în seamă şi bine faceți. În schimb, din punct de vedere sentimental, se pare că lucrurile evoluează cum nu se poate mai bine, căci ați putea face o cucerire sau vă veți consolida relaţia cu fiinţa iubită. Nu uitați nici de activităţile gospodăreşti trecute pe ordinea de zi.
    
Vărsător
Din punct de vedere sentimental, lucrurile evoluează cel puţin mulţumitor, căci fiinţa iubită vă sprijină în tot ce doriţi să întreprindeţi. Relaţiile cu persoanele mai în vârstă nu vă sunt favorabile, aşa că, pe cât posibil, evitaţi-le! Din punct de vedere financiar, aţi putea avea astăzi o realizare; nu vă aşteptaţi însă la un câştig spectaculos. Fiţi prudent în a face comentarii de faţă cu necunoscuţi.
 

Peşti
Chiar de la primele ore ale dimineţii veţi primi o informaţie care vă va ridica multe semne de întrebare, dar nu este momentul să reacţionaţi. Câştigul pe care îl aşteptaţi azi va întârzia o bună bucată de vreme. Nu insistaţi, căci nu veţi reuşi decât să vă enervaţi fără rost. Cel mai bine ar fi să vă dedicaţi ziua plimbărilor în aer liber. Un prieten vă va aduce la cunostinţă o realizare. .

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Risc de explozie: Cisternă cu 24 de tone de...

O cisternă încărcată cu 24 de tone...

ȘTIRI GdS

Horoscop

BerbecZiua scoate în evidență probleme legate de lăcomie, înșelătorie, trufie, șantaj, mită, indiferență. Excesul de mâncare îți poate afecta sănătatea, dar o...

Horoscop

BerbecSe pare că veţi depune eforturi mari la serviciu sau pentru a vă clădi o poziţie socială deosebită. Discuţii cu persoane influente,...

Horoscopul de weekend

BerbecEști într-o situație încordată, ai o stare de emotivitate crescută, totuși reușești să te concentrezi și să soliciți detalii pentru realizarea scopului...

Horoscop

BerbecAgitația interioară s-ar putea să-ți perturbe echilibrul emoțional. Dacă această stare persistă, caută să te adresezi unui specialist. Lasă deoparte problemele financiare...

Horoscop

BerbecCariera este în schimbare și poate cunoaște cote nesperate sau o răsturnare de planuri. Apar la tot pasul semne care sugerează faptul...

Horoscop

BerbecA venit momentul ca loialitatea și respectul față de prieteni, familie, colegi să fie răsplătite. Posibil ca familia să-ți facă o vizită...