19 C
Craiova
duminică, 16 iunie, 2024

Horoscop

Berbec
Veţi avea parte de multă alergătură pentru tot felul de chestiuni minore. Sunteţi ocupat cu prea multe probleme şi deja nu mai discerneţi care vă sunt priorităţile. Lucrurile nu se vor rezolva de la sine, aşa că aţi face bine să vă puneţi ordine în minte. O persoană mai în vârstă vă poate fi de mare ajutor, dacă-i veţi asculta sfaturile. Din punct de vedere mental, funcţionaţi la limita superioară. Unele situaţii nesigure se vor debloca în sfârşit.

Taur
O zi bună, căci puteţi semna un contract sau acte oficiale de tot felul. Va fi nevoie să cheltuiţi bani, fie pentru a pleca într-o călătorie, fie pentru a vă ajuta un prieten aflat la ananghie. Partenerii de afaceri vă propun să vă implicaţi mai mult. Totuşi, nu este cazul să vă suprasolicitaţi, deoarece starea de agitaţie ce vă caracterizează în ultimul timp s-ar putea accentua.  

Gemeni
Energia fizică este peste nivelul cu care ne-aţi obişnuit, dar graba cu care încercaţi să faceţi totul vă poate încurca unele proiecte. La serviciu aţi reuşit să vă faceţi remarcat datorită capacităţii de concentrare şi randamentului ridicat de care daţi dovadă, în ultimul timp. Puteţi să vă angrenaţi în activităţi noi; rezultatele nu se vor lăsa prea mult aşteptate. Uranus vă dă curajul necesar pentru a efectua nişte demersuri delicate.
 
Rac
Dacă vă pregătiţi să plecaţi la drum, ar fi bine să verificaţi cu atenţie mijlocul de transport. N-ar fi exclus nici să aveţi probleme cu actele sau cu legitimaţiile de călătorie. Nişte datorii mai vechi trebuie plătite, ceea ce vă va da bugetul peste cap. În cazul în care vi se va propune o investiţie, ar fi bine să nu daţi un răspuns până nu aflaţi toate datele necesare pentru a vă face o imagine corectă asupra situaţiei.

Leu
Aveţi mult de lucru la slujbă, dar sunteţi eficient, iar şefii vă apreciază. Veţi avea de făcut şi unele drumuri, care până la urmă se vor dovedi deosebit de avantajoase. Evitaţi să vă implicaţi în discuţii în contradictoriu cu colegii, deoarece nu veţi reuşi decât să tensionaţi atmosfera la serviciu. Nu sunt indicate nici negocierile legate de salariu sau orice discuţie pe teme financiare. Sunteţi activ şi aveţi activităţi pe mai multe planuri, reuşind să vă ocupaţi bine de fiecare în parte.

Fecioară
În general, relaţionaţi bine cu cei din jur, dar astăzi s-ar putea să fiţi victima unei manifestări de invidie din partea unei cunoştinţe. Nu este cazul să vă faceţi sânge rău, căci nu are cum să vă atingă. Veţi găsi o soluţie inedită, pentru una din problemele cu care vă confruntaţi la serviciu, ceea ce vă va aduce o creştere a popularităţii în rândul colegilor.

Balanţă
Vor fi multe de făcut şi cum energia de care dispuneţi vă permite să obţineţi rezultate mulţumitoare, ar fi de dorit să vă stabiliţi cu atenţie priorităţile. O cunoştinţă vă va aduce în memorie o situaţie acoperită de negura timpurilor. Cel mai bine ar fi totuşi să vă concentraţi pe situaţiile din prezent, altfel vă veţi risipi în chestiuni nesemnificative. Atenţie la conflictele de autoritate cu partenerul de viaţă. Va fi nevoie să găsiţi un teren comun.

Scorpion
Vă aflaţi într-o dispoziţie excelentă, problemele cotidiene nu vă presează, aşa că vă puteţi dedica unor activităţi de divertisment. În ceea ce priveşte relaţia cu partenerul de viaţă, aceasta este destul de tensionată, aşa că nu este cazul să vă susţineţi cu prea multă înverşunare punctele de vedere. Oricum, prudenţa se cere a fi pusă pe primul plan în tot ce încercaţi să întreprindeţi.

Săgetător
Ca de obicei vă doriţi să vă faceţi remarcat, dar acest lucru ar putea genera neînţelegeri cu cineva de la serviciu. Fiţi foarte atent, căci n-ar fi exclus să încerce să vă joace feste. Şansa nu este încă de partea dumneavoastră, aşa că mai multă prudenţă nu strică. Este posibil să obţineţi unele avantaje materiale datorită implicării în activităţi de colaborare. Partenerul de viaţă va avea şi el un câştig suplimentar. În dragoste sunteţi generos şi căutaţi calitatea.
 
Capricorn
Capacitatea de concentrare este destul de scăzută astăzi, aşa că nu este cazul să vă implicaţi în activităţi intelectuale deosebite. Relaţia cu prietenii este prioritară, dar nu uitaţi că sunt destul de multe de făcut azi. De pe alte meleaguri veţi primi veşti, care vă vor trezi interesul, dar nu este cazul să luaţi drept bun tot ce vă trece pe la urechi.  

Vărsător
Este posibil să aveţi o întâlnire importantă; oricum se întrevede necesitatea de a avea un dialog în urma căruia aţi putea obţine unele avantaje dacă veţi ştii să vă folosiţi de atuurile de care dispuneți. În plan sentimental, iniţiativele se vor bucura de succes, căci popularitatea dumneavoastră în rândul persoanelor de sex opus creşte constant. N-ar fi exclus să faceţi o cucerire. Pentru unii nativi, succesul este foarte aproape.

Peşti
N-ar fi exclus să aveţi o controversă cu cineva din anturajul de la serviciu. De altfel atmosfera la slujbă va fi destul de tensionată, căci se vor ivi o mulţime de urgenţe pe ordinea de zi. Iar aceasta ar putea avea repercusiuni asupra stării generale. Deciziile prompte nu vă sunt favorabile; gândiţi-vă de două ori înainte de a spune sau a face ceva.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS