5.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Horoscop

Berbec
Veţi beneficia de un bun echilibru energetic pe tot parcursul zilei. Veţi simţi nevoia să luaţi decizii în chestiuni dintre cele mai variate şi veţi reuşi să vă concentraţi la ceea ce aveţi de făcut. Va trebui să acordaţi ceva mai multă atenţie eventualelor suferinţe cronice. În cazul în care veţi pleca la un drum, fiţi atent, căci aţi putea avea şi o surpriză mai puţin plăcută. Încercaţi să vă faceţi un plan de bătaie pentru a nu pierde timp preţios.

Taur
Este posibil să vă implicaţi într-o activitate nouă în plan social. În acest caz, pregătiţi-vă pentru un efort susţinut, căci succesul va veni, dar cu oarecare întârziere. Este posibil ca o persoană din anturajul apropiat să aibă nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a rezolva problemele cu care se confruntă. Pe cât posibil, nu încercaţi să mediaţi neînţelegerile celor din jur, pentru că există riscul să fiţi dezamăgiţi de prieteni.

Gemeni
Interesul pentru chestiunile financiare va fi foarte mare şi în această perioadă. Colaborările cu cei din jur vă vor ridica unele probleme, aşa că fiţi prevăzător. Relaţia cu partenerul de viaţă se va îmbunătăţi considerabil. Este foarte posibil ca acesta să aibă o reuşită în plan social sau să poată rezolva o problemă care îl frământă de mai multă vreme. Sunteţi un tot şi asta vă ajută să depăşiţi orice obstacol.
 
Rac
Vă veţi bucura de o relaţie bună cu cei din jur, aşa că, dacă aveţi nevoie de sprijinul lor, conjunctura astrală vă va avantaja. Este posibil să vi se repartizeze sarcini noi, semn că vă faceţi remarcat datorită calităţilor de care dispuneţi. Analizaţi cu atenţie oportunităţile care se ivesc! Activităţile recreative vă vor ajuta să vă simţiţi mai bine. Este posibil să aveţi parte de o schimbare în plan sentimental.

Leu
Gustul pentru aventură v-ar putea determina să vă asumaţi unele riscuri care v-ar putea crea neplăceri. În gospodărie va fi multă agitaţie; vă veţi confrunta cu o mulţime de obstacole şi va fi nevoie de un efort deosebit pentru a vă putea descurca. Ar fi indicat să evitaţi discuţiile în contradictoriu cu cei din jur, deoarece nu veţi reuşi decât să tensionaţi atmosfera şi să vă certaţi cu partenerul de suflet.

Fecioară
Partenerul de viaţă ar putea avea unele neplăceri, iar rezolvarea va întârzia să apară. Chiar şi aşa, încercaţi să fiţi alături de el şi să-l sprijiniţi pe cât posibil. La serviciu, atmosfera va fi destul de stresantă din cauza faptului că vor fi multe de făcut. Este posibil să aveţi parte de unele câştiguri care însă nu vă vor rămâne prea mult timp în buzunare. Fiţi prudent în tot ce faceţi, pentru că există riscul să supăraţi multă lume cu acţiunile dumneavoastră.

Balanţă
Vă agitaţi mai mult decât în mod obişnuit, ceea ce vă oboseşte şi vă dă senzaţia că exageraţi. Aţi putea să demaraţi o nouă acţiune, dar ar fi bine să o luaţi mai încetişor, cel puţin deocamdată. Lucrurile nu vor merge chiar aşa cum vă doriţi şi ar fi mai bine să vă găsiţi ceva mai mult timp pentru odihnă. Dacă veţi fi trimis într-o delegaţie, nu comentaţi, pentru că şefii sau colaboratorii s-ar putea supăra.

Scorpion
Aveţi un program foarte încărcat şi aveţi tendinţa să exageraţi cu activităţile. Găsiţi-vă ceva timp dacă nu pentru odihnă, măcar pentru o activitate care să vă permită să vă relaxaţi. Este posibil să fie nevoie să participaţi la un proiect mai deosebit, care vă va da ocazia să vă puneţi în valoare calităţile organizatorice. Relaţia cu prietenii va fi prioritară în această perioadă, pentru că din proiectele comune toată lumea va avea de câştigat.    

Săgetător
Aţi putea să iniţiaţi activităţi noi, dar fiţi atent şi nu vă asumaţi riscuri prea mari, căci o surpriză neplăcută este posibilă oricând. Ideile vă sunt excelente, dar condiţia pentru a avea rezultate bune este de a nu vă lăsa pradă primului impuls. Activităţile intelectuale vă vor avantaja, căci vă vor da ocazia să vă puneţi în evidenţă inteligenţa, inspiraţia şi spiritul practic.  

Capricorn
Faceţi eforturi financiare mari pentru a vă petrece în mod plăcut timpul liber. Sunteţi ceva mai romantic, aşa că veţi reuşi să vă bucuraţi de fiecare moment petrecut în compania fiinţei iubite. Calităţile dumneavoastră vor ieşi în evidenţă, în timp ce popularitatea în rândul persoanelor de sex opus creşte. Aţi putea să faceţi o cucerire cu ocazia unui drum făcut la începutul intervalului. Persoana iubită vă ocroteşte, nu o dezamăgiţi.  

Vărsător
Nu veţi fi într-o formă nemaipomenită şi ar fi bine să nu vă implicaţi în activităţi care să vă suprasolicite. Veţi avea nevoie de un program mai lejer, de activităţi relaxante. Aţi dori să vă implicaţi într-o activitate nouă, dar ar fi bine ca mai întâi să le finalizaţi pe cele începute deja. Oricum, activităţile demarate acum se vor finaliza cu oarecare întârziere.   

Peşti
Energia dumneavoastră va fi la limita superioară, dar veţi avea dificultăţi în a o canaliza spre un scop concret. Starea de iritare care vă caracterizează în ultimul timp v-ar putea determina să vă certaţi cu cineva. Veţi munci mult în această perioadă, dar nu veţi reuşi să finalizaţi tot ce v-aţi propus. Este nevoie de mai multă perseverenţă. Graba nu face decât să încurce lucrurile şi să complice situaţiile.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS