25.5 C
Craiova
marți, 21 mai, 2024

Horoscop

Berbec
Primiţi noi informaţii şi indicii cu privire la o propunere sau o oportunitate care este pe cale să apară. Vă bucuraţi de optimism şi de inspiraţie. Activităţile sociale vă pot pune în lumină pe tot parcursul săptămânii, aşa că fiţi pregătit să vă împărtăşiţi cu ceilalţi cele mai interesante experienţe şi cele mai recente realizări. E o perioadă în care vă puteţi aştepta la descoperiri importante.

Taur
E posibil să fiţi tentaţi să oferiţi mai multe decât puteţi. Dacă vreţi să finalizaţi cu succes un ciclu de experienţe, ar fi indicat să revedeţi ultimul an din viaţă, în aşa fel încât să nu repetaţi greşelile anterioare. Vă veţi bucura de o multitudine de mesaje la nivel intuitiv, o dată cu venirea noului anotimp. Încercaţi să asistaţi la unele seminarii şi veţi intra în contact cu persoanele potrivite. Concentraţi-vă pe muncă pentru a putea avea câştiguri financiare.

Gemeni
Relaţiile personale încep să evolueze spre un alt nivel, pe măsură ce daţi dovadă de mai multă înclinaţie spre comunicare, de încredere. Dacă sunteţi nevoit să apelaţi la un coleg de muncă pentru a vă ajuta într-o sarcină de serviciu, fiţi obiectiv. E posibil să vă simţiţi inspirat pentru o schimbare de mediu. Sunteţi mai încurajat să vă exprimaţi deschis dorinţele şi să acţionaţi în conformitate cu acestea.

Rac
Vă veţi simţi mai inspirat decât de obicei şi vă veţi bucura de mai multe idei. Încercaţi să meditaţi mai mult la noul drum pe care vreţi să porniţi în viaţă şi aliniaţi-vă gândurile în mod constructiv. Dacă vă veţi folosi farmecul personal într-o discuţie cu o persoană dificilă, veţi reuşi să obţineţi o schimbare de atitudine remarcabilă. E posibil să fiţi uşor dezamăgit în contextul unor relaţii personale.

Leu
Vă veţi bucura de un plan dinamic de dezvoltare la locul de muncă şi de îmbunătăţirea abilităţilor creative. Încercaţi să intraţi în legătură cu persoanele potrivite dacă vreţi să porniţi cu succes pe un drum nou. Înainte de a vă implica într-o dezbatere cu persoana iubită, fiţi sigur că vă puteţi susţine părerile cu argumente solide. Abilitatea de a citi printre rânduri vă va fi de un real folos în domeniul financiar.

Fecioară
Aveţi şanse mari să obţineţi nişte răspunsuri la întrebările pe care vi le-aţi pus în ultimele luni. E posibil ca o nouă relaţie să vă provoace să priviţi lucrurile mai deschis. Refuzaţi să vă implicaţi într-o afacere care sună prea bine ca să poată fi adevărată; vă va costa scump. Vă bucuraţi de noi idei, aşa că n-ar fi rău să încercaţi să le puneţi pe hârtie dacă simţiţi că ritmul lor vă ia prin surprindere. Vorbiţi despre ce vă deranjează.
 

Balanţă
Sunteţi capabil să distingeţi realitatea de ficţiune şi vă dovediţi un bun lider şi sfătuitor. Împărtăşiţi-vă experienţele cu o persoană apropiată şi încercaţi să-i oferiţi sfaturi, dacă simţiţi că trece prin ce aţi trecut şi dumneavoastră. Sunt şanse să reintraţi în contact cu un vechi prieten, prin telefon sau e-mail. Veţi realiza că sunteţi capabil să clarificaţi unele detalii minore, dar importante din viaţă.

Scorpion
Deşi abia aţi început să credeţi că lucrurile s-au clarificat, fiţi pregătit să vă confruntaţi cu noi idei şi întrebări cu privire la viitor. Sunteţi gata de schimbare, însă aceste idei noi e posibil să implice şi renunţarea la anumite metode mai vechi sau chiar experimentarea unor metode mai radicale. Oferiţi-vă suportul unei persoane apropiate, care este speriată şi neîncrezătoare. În relaţiile personale, aveţi grijă la decepţii.

Săgetător
Dacă vă confruntaţi cu o problemă de autoritate, nu vă bateţi capul prea mult pentru că e doar o pierdere de timp; încercaţi o abordare diferită pentru a obţine ceea ce aveţi nevoie. Lăsaţi-vă imaginaţia liberă, dar evitaţi să luaţi o decizie definitivă în privinţa unei eventuale afaceri noi. E posibil să vă confruntaţi cu unele pierderi, mai ales dacă n-aţi fost precaut cu anumite tranzacţii financiare.

Capricorn
Veţi fi pe fugă toată ziua, dar sunteţi plin de optimism şi de entuziasm. E posibil să aveţi o viziune asupra viitorului, care vă inspiră să finalizaţi unele proiecte sau sarcini în aşteptare. Veţi fi totuşi uşor mai introspectiv pe parcursul zilei de astăzi. Încercaţi să vă finalizaţi treburile de serviciu acasă, dacă puteţi, şi evitaţi să cheltuiţi prea mult pe distracţii sau articole de lux. Vă gândiţi la o călătorie pentru a vă relaxa şi a vă încărca bateriile.
 

Vărsător
Cuvintele şi acţiunile vă pot crea probleme, mai ales dacă veţi fi prea pasional în a vă exprima convingerile. Atitudinea pozitivă îi va ajuta pe cei din jur să renunţe la gândirea negativă, în special la locul de muncă. Spre seară, e posibil să primiţi o propunere uşor neobişnuită; nu veţi ezita însă să-i răspundeţi pozitiv. Vă bucuraţi de mai mult romantism în această perioadă.

 Peşti
Reuşiţi să întrezăriţi cu mai multă claritate viitorul pe care vi-l doriţi şi începeţi să vă faceţi planuri pentru îndeplinirea dorinţelor. Fiţi pregătit să renunţaţi la ceea ce nu vă mai este necesar. Vă va fi mai uşor ca niciodată să acceptaţi schimbarea, îndată ce veţi realiza că obiectivele sunt realizabile. E posibil să apară unele dificultăţi de comunicare cu membrii de sex feminin din familie. Încercaţi să vă păstraţi calmul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS