16.6 C
Craiova
miercuri, 1 mai, 2024

Horoscop

Berbec
Va fi nevoie să fiţi ceva mai tactic şi mai influent astăzi pentru a obţine ce vă doriţi. Aveţi planuri măreţe şi, dacă veţi avea suficientă încredere, veţi putea realiza în mod sigur ce v-aţi propus. Sunteţi tentat să înlocuiţi o relaţie mai veche cu una nouă; încercaţi să vă schimbaţi comportamentul faţă de persoana iubită. Unele întârzieri vor crea mici probleme în sânul familiei. Seara veţi fi romantici.

Taur
Aveţi posibilitatea să rezolvaţi o situaţie foarte repede astăzi şi asta pentru a vă îndrepta atenţia spre altceva pentru moment. Veţi împărtăşi din experienţa dumneavoastră unor persoane dornice să vă urmeze. Meditaţia vă poate ajuta să descoperiţi un mod inovator de a vă realiza un vis. Proiectele ce v-ar putea aduce perspective noi ar trebui să fie pe ordinea de zi. Puteţi cere sprijinul unui prieten apropiat.

Gemeni
Astăzi încercaţi să vă găsiţi echilibrul necesar pentru a vă putea îndeplini sarcinile zilnice. Solicitaţi ajutorul unor colegi în vederea finalizării unui proiect mai vechi. Seara o petreceţi alături de cei dragi, iar asta vă conferă un sentiment de linişte. Aveţi tendinţa să vă lăsaţi influenţat de unele vise şi asta nu pare să vă dezavantajeze. E posibil ca o persoană apropiată, pe care viaţa a dezamăgit-o, să vă ceară sprijinul; nu ezitaţi.

Rac
Începeţi ziua implicat în calcule financiare, cu scopul de a restabili un echilibru. Pentru moment, relaţiile de serviciu prosperă, însă sunteţi tentat să gândiţi lucrurile dintr-o perspectivă critică şi asta vă poate dezavantaja în viitor. Pe parcursul zilei, toate adevărurile vor ieşi la lumină şi vă vor ajuta într-un proces de meditaţie şi intuiţie. Încercaţi să fiţi sincer.

Leu
Încercaţi să priviţi lucrurile dintr-o altă perspectivă şi veţi înţelege că nu sunt aşa cum le consideraţi. Din momentul în care vă veţi modifica perspectiva, veţi putea aborda totul într-un mod inventiv şi dintr-un unghi diferit. Vă caracterizează o stare de calm, ce vă poate ajuta să-i înţelegeţi mai bine pe cei care vă iubesc. Vă puteţi supăra spre seară pe un coleg sau pe o rudă.

Fecioară
Astăzi, unele informaţii suplimentare vă bulversează şi aveţi tendinţa de a lua hotărâri greşite. Prin urmare, încercaţi să vă menţineţi cât mai raţional, în special la locul de muncă. Sfătuiţi-vă cu colegii de muncă înainte de a lua o decizie finală într-un proiect. Evitaţi ofertele financiare incerte care vă trag în jos şi vă debusolează financiar. Spre seară, în contextul unei discuţii, riscaţi să răniţi sentimentele unei persoane dragi.

Balanţă
Unele stări emoţionale vă pot încuraja, îndeosebi în contextul unor relaţii cheie. Mai mult ca oricând, aveţi tendinţa de a vă exprima dragostea într-un mod aparte. Nu ezitaţi să trataţi cu atenţie orice boală. Pasiunea este cea mai bună cale pentru dumneavoastră de a vă elibera de tensiune. Veţi avea ocazia de a descoperi competenţe noi în ceea ce vă priveşte. Sunteţi predispus la gafe.

Scorpion
Astăzi sunteţi plin de idei şi de aşteptări nerezonabile; încercaţi totuşi să vă menţineţi o stare de calm pentru a avea o perspectivă echilibrată. Evitaţi să luaţi decizii sau să schimbaţi direcţia spre care vă îndreptaţi, întrucât ziua de mâine vă va aduce noi oportunităţi. Fiţi atent la tranzacţiile financiare. Nu orice proiect care pare bănos vă poate aduce un câştig financiar mult-aşteptat. Înarmaţi-vă cu multă răbdare, la final veţi fi învingători.

Săgetător
Acordaţi-vă ceva timp pentru a revizui unele domenii din viaţa dumneavoastră, pentru a găsi modalităţi ideale de a începe o nouă activitate. Noile angajamente pe care le aveţi presupun mai mult timp de gestionare, aşadar organizaţi-vă în aşa fel încât să nu intraţi în criză de timp. E o zi ideală pentru a pune în acţiune unele planuri; nu ezitaţi să vă exprimaţi propriile opinii atunci când vine vorba de muncă.

Capricorn
Aveţi şanse mari de avansare, în special în plan profesional. Veţi simţi că sunteţi solicitat din mai multe direcţii, însă puteţi rezolva totul cu puţină organizare. Reuşiţi să vă echilibraţi din punct de vedere emoţional şi vi se deschid noi uşi; e posibil să aveţi unele idei inventive, care vă vor ajuta să vă atingeţi obiectivele. Spre seară, vă concentraţi pe relaţiile personale. Vă veţi petrece seara alături de persoana iubită.
 

Vărsător
Vă bucuraţi de sprijinul şi de afecţiunea celor dragi, care încep să vă aprecieze mai mult pentru ceea ce faceţi pentru ei. Dacă vă veţi împărtăşi experienţa cu un coleg de muncă, e posibil să generaţi o conversaţie care vă va ajuta să rezolvaţi o problemă importantă cu care v-aţi confruntat în ultima perioadă. Spre seară, veţi reuşi să vă recăpătaţi starea de echilibru.

 Peşti
În cazul în care vă veţi simţi copleşit de treburi astăzi, nu ezitaţi să cereţi ajutor; e posibil să găsiţi chiar o soluţie inventivă pentru a vă restabili echilibrul. Dacă vreţi să faceţi progrese la serviciu astăzi, nu vă propuneţi să răspundeţi la toate apelurile pe care le veţi primi. În cazul în care sunteţi nevoit să luaţi o decizie, lăsaţi-vă purtat de ceea ce vă spune inima. Este posibil ca o persoană mai în vârstă din familie să se confrunte cu unele probleme.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS