15.1 C
Craiova
marți, 21 mai, 2024

Horoscop

  Berbec    
Viaţa amoroasă vă aduce satisfacţii. Indiferent că aveţi sau nu o relaţie stabilă, sigur astăzi nu vă puteţi plictisi. Dacă aţi avut un conflict cu o cunoştinţă, acum vi se oferă posibilitatea să clarificaţi lucrurile şi să o luaţi de la capăt. Este important să fiţi pregătit să vă recunoaşteţi greşeala.

 
  Taur
Încercaţi să fiţi ceva mai înţelegător cu partenerul dumneavoastră de viaţă pentru că acesta face tot posibilul să vă mulţumească. Dacă, în schimb, aţi început o idilă cu o persoană din sfera profesională, va trebui să vă luaţi toate măsurile de precauţie. Sunt mari şanse să aveţi de suferit dacă amestecaţi aceste două arii existenţiale.

 
  Gemeni
Aveţi probleme de comunicare cu cei din familie din cauza unor atitudini nepotrivite, venite din ambele părţi. Din fericire, aveţi o zi plină de activităţi, astfel încât nu veţi sta foarte mult într-o atmosferă tensionată. Pe plan financiar, este indicată prudenţa deoarece banii sunt tot mai puţini, iar aşa-zisele oportunităţi apărute acum nu sunt demne de încredere.

 
  Rac
Aveţi mai multă grijă de alimentaţie şi renunţaţi la produsele bogate în zahăr. Nu faceţi excese culinare pentru că vă veţi resimţi mai târziu. În plan amoros, vă folosiţi cu succes de armele dumneavoastră de seducţie. Poate cu prea mult succes deoarece se pare că aveţi o mulţime de pretendenţi şi nu mai ştiţi pe care să-l alegeţi. Înţelegerea şi liniştea din familie depind în mare măsură de comportamentul dumneavoastră.

  Leu
Adesea tindeţi să-i priviţi bănuitor pe cei din jurul dumneavoastră şi nu întotdeauna există un motiv pentru aşa ceva. Astăzi însă, sunteţi mai diplomat şi mai lipsit de porniri agresive. Şi partenerul de cuplu se bucură de această schimbare deoarece îi arătaţi destul de clar ce simţiţi pentru el.

  Fecioară
Cea mai bună metodă prin care vă puteţi face înţeles este să vă arătaţi flexibilitatea, deschiderea şi dorinţa de a-i asculta pe cei din jur. Astfel, şi cele mai dure persoane vor ceda în faţa dumneavoastră şi vor face ceea ce le cereţi. În privinţa stării de sănătate, lucrurile stau bine, însă este cazul să vă ocupaţi mai mult de alimentaţie şi să renunţaţi la produsele foarte bogate în grăsimi sau zahăr.

  Balanţă
Probabil că sunteţi foarte plictisit, de vreme ce recurgeţi la acţiuni şi comportamente extravagante doar din nevoia de a provoca. Savuraţi experienţele cele mai inedite şi vă testaţi limitele. Persoanele din jur însă nu sunt la fel de mulţumite ca dumneavoastră de această situaţie. Fiţi prudent cu banii şi nu credeţi tot ce vi se spune. În plan amoros, ştiţi să luaţi cele mai bune decizii pentru ca relaţia dumneavoastră să fie mai solidă.

 Scorpion
Starea de sănătate nu este atât de bună pe cât v-aţi dori. S-ar putea să fie nevoie să faceţi unele analize sau, cel puţin, să începeţi să aveţi mai multă grijă de dumneavoastră. În plan financiar nu aveţi de ce să vă faceţi probleme pentru că banii vin în mod constant. Trebuie totuşi să menţineţi cheltuielile la un nivel mediu.

 Săgetător
Vă este destul de greu să vă descurcaţi cu banii pentru că aceştia sunt tot mai puţini, iar cheltuielile, mai mari. În viaţa amoroasă savuraţi clipele de senzualitate alături de persoana iubită. Dacă încă nu aveţi pe nimeni, o nouă întâlnire vă bulversează şi se poate chiar să fie vorba despre jumătatea dumneavoastră.

  Capricorn
Vă ocupaţi intens de planurile personale, legate de casă. Se poate să faceţi o reamenajare a locuinţei sau să vă mutaţi. În cazul în care aveţi probleme serioase cu partenerul de viaţă, va trebui să faceţi ceva pentru a le rezolva. Dacă tocmai aţi început să vă vedeţi cu cineva, este bine să fiţi cât se poate de prudent şi să nu vă lăsaţi purtat de spiritul dumneavoastră aventuros.

  Vărsător
În sânul familiei aveţi parte de numeroase bucurii sau motive de satisfacţie. În plan sentimental, acordaţi atenţie relaţiei cu o persoană din străinătate. Dacă aveţi deja pe cineva, faceţi tot posibilul pentru a consolida relaţia actuală. Este o zi bună pentru a face un ban în plus şi pentru a pune ceva deoparte.

  Peşti
Este timpul să vă ocupaţi serios de treburile legate de situaţia dumneavoastră financiară. Acest lucru înseamnă în primul rând să reduceţi din cheltuieli. Cu toate acestea, nu vă faceţi griji. Toate piedicile pe care le întâlniţi astăzi le luaţi în glumă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS