19.6 C
Craiova
miercuri, 22 mai, 2024

Horoscop

Berbec

Direcţia în care merge o acţiune la care v-aţi adus contribuţia de ceva vreme nu duce acolo unde aţi sperat, ca atare, trebuie să-i puneţi punct, înainte de a mai consuma timp preţios, ce ar putea fi folosit în alte scopuri. Nu veţi putea reveni asupra acestui plan, deci, dacă îl încheiaţi acum va fi o decizie irevocabilă. Gândiţi-vă bine încotro mergeţi.

Taur

Discutaţi cu cei dragi despre viitorul unor planuri comune ce vă încântă pe toţi. Nu trebuie să lăsaţi nimic la voia întâmplării, ci este nevoie să analizaţi cu atenţie, dinainte, dacă drumul pe care vreţi să porniţi are o finalitate constructivă. Puneţi în balanţă ce are fiecare de oferit şi alegeţi acum conducătorul acestor proiecte.

Gemeni

Conflictul dintre generaţii se resimte intens, dar cel mai înţelept trebuie să cedeze înainte ca tensiunile să răbufnească. Tinerii se vor încăpăţâna să-şi impună propriile idei şi vor ridica tonul, de aceea, cei mai în vârstă vor găsi de cuviinţă că e mai bine să ignore atitudinea lor recalcitrantă şi să aştepte să se convingă singuri că nu au dreptate.

Rac

Nu ştiţi cu cine să ţineţi într-o confruntare, cui să-i daţi dreptate când fiecare parte îşi susţine cu tărie ideile chiar şi când dumneavoastră nu v-aţi format o idee foarte clară asupra situaţiei. Sunteţi influenţat de păreri diverse şi treceţi de la o stare la alta fără a extrage, deocamdată, o concluzie care să stabilească persoana câştigătoare.

Leu

Dacă sunteţi solicitat să participaţi la proiectele unui coleg, veţi răspunde imediat, pentru că vă inspiră încredere şi aveţi senzaţia că sunteţi pe aceeaşi lungime de undă. Gândiţi la fel, reacţionaţi la fel şi vă completaţi reciproc în mod constructiv. Faceţi echipă bună cu un colaborator mai în vârstă.

Fecioară

Sunteţi copleşit de emoţii negative, ce au la bază complexe, temeri şi îndoieli personale. Dacă dumneavoastră nu credeţi în ceea ce visaţi să atingeţi, cum să vă împliniţi visele? Deocamdată, vă este frică de eşec şi vi se citeşte pe chip îngrijorarea, dar de dumneavoastră depinde să luptaţi împotriva acestei atitudini neprielnice ce vă blochează orice acţiune care ar putea fi în avantajul dumneavoastră.

Balanţă

Primiţi veşti excelente, legate de viitorul unor acţiuni la care vă aduceţi contribuţia. Abia aşteptaţi ca evenimentele să aibă loc mai repede şi fiecare zi care vă apropie de momentul culminant creşte tensiunea aşteptării. Puteţi face ceva pentru a mări ritmul, deci implicaţi-vă serios şi puneţi suflet dacă vreţi să vă vedeţi visul împlinit cât mai curând.

Scorpion

Aţi ajuns într-un impas în care simţiţi că autoritatea vă este subminată şi nu aveţi nici o putere să treceţi peste acest hop. Piedicile sunt prea mari pentru a le depăşi, oricât v-aţi lupta cu ele, deci, tot ce puteţi face este să staţi şi să aşteptaţi revenirea dumneavoastră în forţă. Vă veţi lua revanşa deoarece răgazul de care beneficiaţi acum este favorabil unei viitoare relansări.

Săgetător

Planurile ce păreau pe făgaşul normal sunt date peste cap de o surpriză nedorită. Pare un eşec, ce demonstrează că v-aţi aventurat într-o direcţie riscantă, fără măsuri de precauţie şi fără a vă informa suficient. Daţi piept cu o probă de încercare, din care învăţaţi, din nou, lecţia răbdării şi a cumpătării.

Capricorn

Discuţiile pe care le aveţi cu cei mai tineri nu vă ambiţionează în nici un fel, deoarece nu sunteţi de acord cu argumentele lor. Abordaţi o atitudine rezervată, preferând să tăceţi decât să declanşaţi un val de critici la ceea ce aţi putea avea de spus. Tăcerea este de aur şi îi lăsaţi pe ceilalţi să se agite cât vor, fără să ţineţi cont de ei.

Vărsător

Simţiţi fluturi în stomac ori de câte ori vă apere în cale persoana de care vă simţiţi atras. Faceţi tot posibilul să fiţi cât mai mult împreună, oferindu-i ocrotire şi afecţiune la cote maxime. Vi se citesc pe chip fericirea şi emoţia, pentru că aveţi parte de momente deosebite în cuplu. O declaraţie de dragoste va transforma ziua în sărbătoare.

Peşti

Tot ce faceţi se soldează cu succes, iar din mâinile dumneavoastră ies roade de care puteţi fi mândru. Aveţi şi simţ practic, şi energie pentru a vă apuca serios de treabă şi pentru a ajunge cu paşi repezi la ce v-aţi propus. Nici dumneavoastră nu vă vine să credeţi ce spor aveţi astăzi şi ce motivat sunteţi de perspective. Profitaţi de această dispoziţie favorabilă reuşitei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS