19.3 C
Craiova
miercuri, 15 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjSURSE Ministrul Energiei va cere schimbarea din funcție a președintelui CEO

SURSE Ministrul Energiei va cere schimbarea din funcție a președintelui CEO

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, va cere, azi, schimbarea din funcție a președintelui Complextului Energetic Oltenia, Daniel Burlan. De asemenea, acesta va solicita un control pe toate achizțiile făcute de Burlan. Măsurile vor fi luate după ce trei persoane au murit şi zece au fost rănite în urma accidentului produs, marţi, în cariera Jilţ Sud, au declarat pentru G4Media.ro surse liberale.

Primele verificări ale poliţiştilor arată că autoutilitara care a căzut la o diferenţă de nivel de aproximativ trei metri transporta muncitori, dar şi două tuburi metalice de acetilenă.

Preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Cosmin Mihai Popescu (PSD) a solicitat, duminică seara, demisia ministrului Energiei Virgil Popescu, pe care îl acuză de incompetenţă, în contextul accidentului de la Jilţ-Sud. „M-am convins că nu îl interesează ce se întâmplă cu Gorjul. Nu i-a păsat absolut deloc de solicitările noastre. Începând cu amenajarea hidrologică de pe Jiu şi terminând cu modul în care, acum, batjocoreşte o tragedie şi profită de ea ca să mimeze că îi pasă de oamenii din CE Oltenia”, a adăugat social-democratul, citat de news.ro.

Demisia lui Virgil Popescu a fost cerută și de deputatul PSD Mihai Weber. „Demisia este un act de onoare și un exemplu de urmat de către toți care se fac vinovați de ceea ce se întâmplă în activitatea minieră din cadrul Complexului Energetic Oltenia. De la cei care conduc Ministerul Energiei, până la ultimul angajat al companiei care are putere de decizie, numit doar pe criterii politice de PNL”, a scris el, pe Facebook.

Citește ș: Un bărbat a ajuns la UPU de 64 de ori în două luni

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS