16.2 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentPrimarul reales din Filiaşi a pierdut definitiv procesul cu ANI

Primarul reales din Filiaşi a pierdut definitiv procesul cu ANI

Primarul din Filiasi, Gheorghe Ilie, care tocmai a căştigat alegerile locale cu aproape 90% din voturi, a fost declarat incompatibil printr-o decizie definitivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Iniţial, în aprilie 2017, judecătorii de la Curtea de Apel Craiova au decis să anuleze raportul inspectorilor de integritate. Aceştia din urmă au susţinut că Gheorghe Ilie s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 2012-2013, pe când era viceprimar. În urma hotărârii Înaltei Curţi, edilul din Filiaşi îşi va pierde mandatul.

Agenția Națională de Integritate (ANI) anunţa, pe 1 aprilie 2016, că Gheorge Ilie, la acea vreme viceprimar al oraşului Filiaşi, „s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 16 iulie 2012 – 27 septembrie 2013, întrucât a deținut simultan funcțiile de viceprimar și membru în Consiliul de Administrație al Liceului Tehnologic Dimitrie Filișanu”.
Inspectorii ANI au susţinut că, astfel, Gheorghe Ilie a încălcat prevederile Legii nr. 161/2003.
Ulterior, Gheorghe Ilie a contestat raportul ANI la Curtea de Apel Craiova. La alegerile locale din iunie 2016, Gheorghe Ilie a fost ales primar al oraşului Filiaşi.

Curtea de Apel Craiova i-a dat dreptate primarului din Filiaşi

Contestaţia formulată de Gheorghe Ilie a fost întregistrată pr rolul Curţii de Apel Craiova pe 18 aprilie 2016. Un an mai târziu, pe 4 aprilie, instanţa s-a pronunţat. Judecătorii craioveni au admis contestaţia şi au dispus anularea raportul de evaluare emis de ANI.
Instanţa a susţinut că Gheorghe Ilie nu s-a aflat în stare de incompatibilitate, dar şi că a iniţiat o serie de proiecte de dezvolare locală.

„Din analiza activității în cadrul Consiliului de Administrație al Liceului se poate observa că reclamantul a acționat în sprijinul școlii și comunității, a participat la luarea unor decizii benefice elevilor și părinți lor fără a primi o compensație. În calitate de viceprimar a inițiat numeroase proiecte de dezvoltare locală, astfel că acțiunile sale au urmărit numai satisfacerea interesului public și în nici un caz a interesului personal. Astfel, instanța va reține că reclamantul nu s-a aflat în stare de incompatibilitate, motiv pentru care urmează a admite acțiunea și a anula raportul de evaluare nr.xxxxx/G/II/01.04.2016 emis de pârâtă”, se arată în hotărârea Curţii de Apel Craiova.
Judecătorii au mai susţinut că, mai mult decât atât, starea de incompatibilitate a dispărut ca urmare a modificărilor aduse Legii învățământului prin OUG nr.
49/2014.

Primarul reales din Filiaşi a pierdut definitiv procesul cu ANI

ANI a formulat recurs împotriva hotărârii Curţii de Apel Craiova. Dosarul a ajuns pe rolul Înaltei Curţi în iunie 2017. Primul termen de judecată a fost stabilit pentru data de 27 februarie 2010. După trei termene de judecată, pe 24 septmebrie, instanţa a amânat pronunţarea pentru data de 7 octombrie.
A urmat o altă amânare, pentru data de 21 octombrie, când judecătorii bucureşteni au anunţat hotărârea luată.
Instanţa a admis recursul ANI şi a respins acţiunea edilului Gheorghe Ilie ca nefondată.

„Admite recursul declarat de Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei nr.216/2017 din 04 aprilie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Craiova – Secţia contencios administrativ şi fiscal. Casează sentinţa atacată şi, rejudecând: Respinge acţiunea reclamantului Gheorghe Ilie, ca neîntemeiată. Definitivă”, se arată în hotărârea instanţei.
Tot miercuri, Înalta Curte a admis o cerere formulată de Gheorghe Ilie. Acesta a cerut sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate unor articole din Legea nr.176/2010, dar şi a dispoziţiilor art.87 alin.(1) lit.d din Legea nr.161/2003.

Declarat incompatibil la două zile după ce a depus jurământul

Între timp, pe 27 septembrie 2020, Gheorghe Ilie a castigat un nou mandat de primar. A candidat din partea PSD şi a fost votat de 88,76% dintre persoanele care s-au prezentat la vot.
Pe 19 octombrie, Gheorghe Ilie anunţa pe pagina sa de Facebook că a depus jurământul pentru un nou mandat de primar.
„Azi am depus jurământul pentru noul mandat de primar al oraşului Filiaşi! Vă mulţumesc tuturor pentru încrederea acordată! Să fie într-un ceas bun, cu multe realizări pentru oraşul nostru!”, a scris Gheorghe Ilie.

Întrebat despre acestă situaţie, edilul din Filiaşi a declarat pentru GdS că acceptă hotărârea Înaltei Curţi. „Sunt resemnat! Accept hotărârea instanţei, pentru că nu am încotro”, a explicat Gheorghe Ilie.
Potrivit legii, în baza hotărârii definitive a Înaltei Curţi, prefectul judeţului Dolj urmează să emită un ordin prin care constată încetarea înainte de termen a mandatului de primar al oraşului Filiaşi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS