13.4 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljFocar Covid la Urgenţă. Multe focare în judeţ

Focar Covid la Urgenţă. Multe focare în judeţ

Ziua de 14 octombrie a venit cu un record de cazuri noi raportate la nivel naţional, dar şi la nivelul judeţului Dolj. Autorităţile doljene au transmis că 195 de persoane au fost depistate cu noul coronavirus în 24 de ore.

Mai multe focare sunt active la nivelul judeţului. La Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova au fost depistate 17 cazuri în ultima perioadă, spune Ştefan Popescu,purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Dolj. 10 dintre acestea au fost confirmate în ultima săptămână, conform managerului SJU, Laurenţiu Ivanovici.

„În săptămâna 08.10 – 13.10 am avut 10 angajați confirmați infectați cu Covid 19, din care: 6 asistenți medicali, 3 infirmiere și 1 brancardier. În ultima zi, adică ieri, 13.10. am avut 3 asistenți medicali din cei 10 angajați”, a transmis managerul SJU Craiova.

Directorul medical, Cristiana Geormăneanu, a transmis că activitatea UPU nu este afectată, nici măcar restricţionată.

Un focar major a fost identificat la UMS Bechet, unde 38 de beneficiari şi 11 angajaţi au fost depistaţi cu Covid-19. Şi la centrele rezidenţiale din Dioşti au apărut noi cazuri. Sunt 36 la una dintre unităţi (28 beneficiari şi 8 angajaţi) şi 15 la cealaltă (8 angajaţi şi 7 copii).

La Curtea de Apel Craiova, numărul cazurilor a ajuns la 11, iar la Ford, 30 de angajaţi au fost depistaţi cu Sars-Cov2 în ultima perioadă. Primii 7 dintre aceştia deja vor ieşi din carantină, spune Ştefan Popescu.

Focare mai mici au fost depistate şi la Leroy Merlin, Cummins Generator Technologies, Policlinica Sf. Nectarie şi CEZ.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS