Federația Rusă a reluat, în noaptea de 28 spre 29 mai, atacurile cu drone asupra unor obiective civile și de infrastructură din Ucraina, în apropierea frontierei cu România.
Potrivit autorităților române, una dintre drone a pătruns în spațiul aerian al României, fiind urmărită de radare până în zona de sud a municipiului Galați. Aparatul de zbor s-a prăbușit pe acoperișul unui bloc de locuințe, iar impactul a fost urmat de o explozie și un incendiu puternic.
Două persoane au fost rănite și transportate la Spitalul Clinic Județean de Urgență Galați pentru îngrijiri medicale. Aproximativ 70 de persoane au fost evacuate.
Avioane F-16 ridicate de la sol
Ministerul Apărării Naționale a anunțat că radarele au detectat mai multe drone în apropierea spațiului aerian românesc. Două aeronave F-16 aflate în serviciul de Poliție Aeriană au decolat de la Baza 86 Aeriană Fetești, fiind sprijinite de un elicopter IAR 330 SOCAT.
Piloții au avut autorizare de angajare a țintelor pe întreaga durată a alertei.
În paralel, autoritățile au transmis mesaje RO-Alert pentru județele Tulcea, Galați și Brăila, avertizând populația cu privire la pericolul generat de atacurile aeriene din apropierea graniței.
Drona ar fi fost de tip Geran 2
Primele date ale anchetei arată că drona prăbușită era de tip Geran 2, de proveniență rusească, iar încărcătura explozivă a detonat în momentul impactului cu imobilul.
La fața locului intervin echipe ale IGSU, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informații și Poliției Române. Specialiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor incidentului.
Ministerul Apărării Naționale a condamnat ferm atacul și a transmis că acțiunile Federației Ruse reprezintă „o nouă provocare la adresa securității regionale și a stabilității în zona Mării Negre”.
Citește și: Primăria cumpără 2.000 de scaune pentru Stadionul Ion Oblemenco. Gazonul, ras complet

