Un tânăr de 19 ani, din Curtișoara, a fost transportat la spital după un accident rutier produs azi dimineață pe DJ 546, la ieșirea din localitate.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Olt, evenimentul rutier a fost semnalat prin apel la 112 în jurul orei 08:45.
La fața locului au intervenit polițiștii Biroului Rutier Slatina.
Oamenii legii au stabilit că un autoturism condus de tânărul de 19 ani ar fi acroșat un alt autoturism, condus de un bărbat de 40 de ani, din Slatina.
Tânărul a ajuns la spital
În urma impactului, șoferul de 19 ani a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la o unitate spitalicească.
Polițiștii au precizat că ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Oamenii legii continuă cercetările pentru stabilirea exactă a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Citește și: Vâlcea: Bărbat cercetat pentru braconaj și uz de armă fără drept, după un control al polițiștilor în Oteșani

