3.4 C
Craiova
vineri, 8 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentDoi copii, salvaţi de centurile de siguranţă

Doi copii, salvaţi de centurile de siguranţă

Şirea iniţială:

O fetiţă de şase ani a ajuns, duminică, la spital după ce autoturismul în care se afla a fost implicat într-un accident rutier produs pe DN 64, în localitatea Vlădeşti.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Vâlcea, se pare că maşina în care se afla minora ar fi fost lovită de un alt autoturism, condus de un tânăr în vârstă de 19 ani, care nu ar fi acordat prioritate într-o intersecţie.

„Din cercetările efectuate, a reieşit că ar fi avut loc o coliziune între un autoturism condus de un bărbat de 38 de ani şi un alt autoturism, la volanul căruia se afla un tânăr de 19 ani. În urma evenimentului, o minoră în vârstă de 6 ani, care se afla într-unul dintre cele două autoturisme, a fost transportată la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate. Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, a transmis IPJ Vâlcea.

În zonă, circulaţia a fost oprită pe o bandă de mers pentru câteva zeci de minute.

Doi copii, salvaţi de centurile de siguranţă

Mama copilului a povestit pentru GdS că, de fapt, în maşină se aflau doi copii, un băieţel de şase ani şi o fetiţă de un an şi şase luni. La spital a fost transportat băieţelul, care a avut un atac de panică. Cei doi copii erau în scaune speciale, cu centuri de siguranţă, aşa că nu au suferit leziuni.

„În maşină au fost doi copii, un băieţel de şase ani şi o fetiţă de un an şi jumatate. Copiii mei poartă centuri de siguranţă din maternitate. Au scăpat fără nici o zgârietură din accident. Aş vrea să fie un exemplu de bune practici. Aveam un drum de cinci minute de făcut şi am ales să securizăm copiii. Accidentele se pot intampla şi aproape de casă, iar centura şi scaunele auto salvează viaţa copiilor. Văd atât de mulţi copii care ţopăie în maşină în timp ce părinţii conduc. Ba mai mult, unii stau în braţe, pe scaunul din faţă”, a explicat mama copiilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS