13.9 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljJudecată pentru furtul a 23.000 de euro din locuința unui craiovean

Judecată pentru furtul a 23.000 de euro din locuința unui craiovean

Procurorii au dispus trimiterea în judecată a unei femei de 36 de ani, din Craiova, acuzată că a furat 23.400 euro și bijuterii din locuința unui bărbat de 76 de ani. Potrivit oamenilor legii, femeia a intrat în locuința bărbatului cu ajutorul unei chei potrivite. Femeia, care este fiica concubinei bărbatului de 76 de ani, a fost deferită justiţiei pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.

Oamenii legii au precizat că furtul a fost sesizat de craioveanul de 76 de ani pe data de 4 ianuarie. În urma cercetărilor, polițiștii au identificat destul de repede autorul furtului și au recuperat banii.
”În cursul zilei de 4 ianuarie, poliţiştii au fost sesizaţi de un bărbat de 76 de ani, din municipiul Craiova, cu privire la faptul că persoane necunoscute i-au sustras din locuință suma de aproximativ 23.400 de euro și mai multe bijuterii. În urma activităților informativ-operative desfășurate, a fost identificată o femeie, de 36 de ani din municipiul Craiova. Aceasta este bănuită că, prin folosirea unei chei potrivite, ar fi pătruns în locuința persoanei vătămate de unde ar fi sustras banii și bijuteriile”, au precizat polițiștii.

În dimineața zilei de 6 ianuarie, au fost puse în executare patru mandate de percheziţie domiciliară în municipiul Craiova și comuna Cerăt. Oamenii legii au găsit suma de 22.400 de euro și 1.143 de lei, dar și bijuteriile din aur. Banii și bijuteriile au fost restituite persoanei vătămate.

Judecată pentru furtul a 23.000 de euro

Tot pe 6 ianuarie, femeia a fost reţinută pentru 24 de ore, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat. O zi mai târziu, inculpata a fost plasată sub control judiciar. În februarie, inculpata a fost trimisă în judecată de procurorii craioveni. În rechizitoriul întocmit, anchetatorii au explicat că furtul a fost comis pe data de 4 ianuarie, în jurul orei 11.00.
„În data de 04.01.2024, în intervalul orar 11:00-11:30, inculpata s-a deplasat la locuința persoanei vătămate și, prin folosirea fără drept a unei chei duplicat, a pătruns fără consimţământul persoanei vătămate în interior, de unde a sustras suma de 23.400 euro şi patru lănţişoare din metal”, au precizat anchetatorii.

Acest dosar a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Craiova şi a intrat în procedură de cameră preliminară. Săptămâna trecută, instanţa a constatat legalitatea rechizitoriului şi a dispus începerea judecării inculpatei.

Citeşte şi: Condamnată pentru promisiuni de angajare pe mii de euro la DGASPC Dolj

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS