13.4 C
Craiova
joi, 9 mai, 2024
Știri de ultima orăEveniment(VIDEO) Un pasager a încercat să deschidă uşa unui avion în timpul zborului

(VIDEO) Un pasager a încercat să deschidă uşa unui avion în timpul zborului

-

Un avion al companiei American Airlines cu destinaţia Chicago s-a întors pe aeroportul de unde a decolat din statul american New Mexico, după ce unul dintre pasageri a încercat să deschidă uşa în timpul zborului, a anunţat presa americană, citată de News.ro.

O înregistrare video care a circulat pe reţelele de socializare şi în mass-media începând de marţi arată cum alţi pasageri îl împiedică pe bărbat să deschidă uşa uneia dintre ieşiri.

Avionul, care a decolat din oraşul Albuquerque, în sud-vestul ţării, ajunsese aproape de 8.000 metri altitudine înainte de a se întoarce, potrivit datelor de urmărire a zborului.

„Zborul 1219 al American Airlines s-a întors în siguranţă pe Aeroportul internaţional Sunport din Albuquerque, New Mexico, marţi, 20 februarie, în jurul orei locale 14:40 (21:40 GMT), după ce echipajul a raportat o tulburare a pasagerilor”, a precizat Agenţia americană de reglementare a aviaţiei civile (FAA) pe site-ul său.

„FAA desfăşoară o anchetă”, a adăugat FAA, fără a oferi alte informaţii despre incident.

Intervievat de ABC, Blaze Ward, unul dintre pasageri, a declarat că bărbatul „coborâse deja mecanismul de siguranţă şi avea ambele mâini pe manetă. „A fost o diferenţă de presiune, ca un şuierat”, a relatat el.

„Trebuie să cobor din acest avion”, ar fi spus bărbatul care a încercat să deschidă ușa, potrivit martorilor.

Deşi în SUA nu a mai avut loc un accident mortal de avion de linie de mai bine de un deceniu, vigilenţa în acest sector a crescut de la incidentul de luna trecută, când uşa unui Boeing 737 MAX 9 al companiei Alaska Airlines s-a desprins în aer.

Numărul pasagerilor indisciplinaţi a crescut, de asemenea, în ultimii ani, atingând un record de aproape 6.000 de incidente în 2021, potrivit cifrelor FAA. Aceste cifre au scăzut la aproximativ 2.000 de incidente în 2022 şi 2023.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

A murit după ce fost surprins de un...

Un bărbat, de 54 de ani, a murit, astăzi,...

ȘTIRI GdS