9.8 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentOlt: Bărbat arestat după ce a incendiat locuința mamei sale

Olt: Bărbat arestat după ce a incendiat locuința mamei sale

Un bărbat de 46 de ani, din Slatina, a fost arestat preventiv, după ce a incendiat locuința mamei sale din comuna Schitu, județul Olt.

Pe 28 ianuarie, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, că la o locuință din comuna Schitu a izbucnit un incendiu.

La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 8 Perieți.

Potrivit IPJ Olt, un bărbat de 46 de ani, pe fondul unor discuții contradictorii cu mama sa, ar fi incendiat locuința acesteia din comuna Schitu.

În urma evenimentului, nu au existat victime omenești, fiind produse doar pagube materiale.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere. Cercetările sunt continuate în vederea documentării activității infracționale și dispunerii măsurilor legale.

Pe numele bărbatului a fost emisă inițial o ordonanță de reținere pentru 24 de ore. Acesta a fost prezentat Judecătoriei Slatina, care a dispus măsura arestării preventive față de bărbat, pentru 30 de zile.

Citește și: Vâlcea: Două tinere, rănite într-un accident rutier în Prundeni

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS