9.7 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentBărbat accidentat pe o trecere de pietoni din Slatina

Bărbat accidentat pe o trecere de pietoni din Slatina

Un bărbat de 53 de ani, din Slatina, a fost accidentat, în urmă cu puțin timp, pe o trecere de pietoni din municipiu.
Polițiștii din Slatina au fost sesizați că, la intersecția bulevardului A.I. Cuza cu strada Prelungirea Tunari, a avut loc un eveniment rutier.

La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului Rutier Slatina.

O femeie de 50 de ani, din Slatina, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Prelungirea Tunari, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui pieton. Bărbatul de 53 de ani, din Slatina, s-ar fi aflat în traversarea regulamentară a stăzii.

În urma evenimentului rutier, pietonul a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina.

Femeia a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul. A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Citește și: (VIDEO) Olt: Bărbat reținut pentru omorul unei femei de 91 de ani

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS