22.9 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentAccident mortal într-o comună din Mehedinți

Accident mortal într-o comună din Mehedinți

Un bărbat de 53 de ani și-a pierdut viața sâmbătă seară, după ce autoturismul pe care îl conducea a lovit un stâlp dintr-o comună din Mehedinți.

Două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Drobeta Turnu Severin au intervenit, cu o autospecială de descarcerare și o autospecială de stingere, la accidentul produs pe raza localității Cireșu. În urma accidentului, în care autoturismul s-a răsturnat după ce a lovit un stâlp, șoferul a rămas blocat și a fost nevoie de intervenția echipajului de descarcerare pentru extragerea acestuia. Din nefericire, bărbatul, în vârstă de 53 de ani, a fost declarat decedat de către medicul SAJ, după efectuarea fără succes a manevrelor de resuscitare.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

În continuare se efectuează verificări în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor și circumstanțelor producerii accidentului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS