14.6 C
Craiova
miercuri, 29 mai, 2024
Știri de ultima orăEvenimentDouă fetiţe, lovite de un autoturism care a ieşit de pe şosea

Două fetiţe, lovite de un autoturism care a ieşit de pe şosea

Două fetiţe, de trei şi şapte ani, au fost lovite de un autoturism care a ieşit de pe şosea. Accidentul a avut loc într-o comună din județul Argeș.

Un tânăr, de 22 de ani, din comuna Miceşti, care conducea un autoturism pe DJ 740, pe raza localităţii de domiciliu, circulând pe direcţia Miceşti spre Mălureni, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare. Mașina a ieşit în afara carosabilului şi a acroşat două fetiţe, de trei şi șapte ani.

Ambele fetiţe au fost rănite, fiind transportate la o unitate medicală, pentru îngrijiri.

Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul rutier.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS