14.2 C
Craiova
sâmbătă, 18 mai, 2024
Știri de ultima orăEvenimentUn șofer a intrat cu un jeep în vitrina unui magazin din centrul orașului Târgu Jiu

Un șofer a intrat cu un jeep în vitrina unui magazin din centrul orașului Târgu Jiu

Un accident mai puțin obișnuit s-a petrecut în centrul orașului Târgu Jiu. Un șofer a intrat cu un jeep în vitrina unui magazin din centrul orașului.

Incidentul rutier s-a petrecut vineri dimineață. Bărbatul cu un jeep a intrat într-un magazin de haine second-hand, situat în apropiere de Biserica Sfinții „Constantin și Elena”, peste drum de Complexul Comercial „Parâng”. Magazinul are un perete exterior complet distrus. Nu sunt persoane rănite.

Potrivit IPJ Gorj, conducătorul auto se afla sub influența băuturilor alcoolice cu o concentrație de 0,94 mg/litru alcool pur în aerul expirat.

„Polițiști din cadrul Biroului Rutier Târgu Jiu au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în municipiu.
Un bărbat, de 52 de ani, din localitatea Nistoreşti, județul Vrancea, conducea un autoturism pe strada Victoriei din municipiul Târgu Jiu. El ar fi părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un perete al unui imobil.
Conducătorul auto se afla sub influența băuturilor alcoolice cu o concentrație de 0,94 mg/litru alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.”, conform IPJ Gorj.

Citește și: Se circulă în condiții de iarnă pe mai multe drumuri din țară

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS