17 C
Craiova
miercuri, 15 mai, 2024
Știri de ultima orăEvenimentRedactorul-șef adjunct al GSP ar fi încercat să se sinucidă

Redactorul-șef adjunct al GSP ar fi încercat să se sinucidă

Redactorul-șef adjunct al Gazetei Sporturilor (GSP), Bogdan Stamatoiu, a încercat să se sinucidă. Acesta a intrat cu mașina într-un stâlp, cu viteză foarte mare.

”Polițiștii orașului Pantelimon au fost sesizați că, pe DJ 301 din satul Tânganu, un autoturism a intrat într-un stâlp de înaltă tensiune. La fața locului s-au deplasat polițiștii rutieri din Pantelimon. Din primele verificări au constatat faptul că, un autoturism, în timp ce se deplasa pe DJ 301 din direcția județului Călărași spre comuna Cernica, în zona km 9, ar fi părăsit partea carosabilă și ar fi intrat în coliziune cu un stâlp de înaltă tensiune, aflat pe partea dreaptă a drumului pe care circula.

În urma impactului, a rezultat rănirea conducătorul auto, un bărbat, de 55 de ani, care a fost transportat la spital, de către echipajul medical sosit la fața locului, pentru acordarea îngrijirilor de specialitate”, se arată într-un comunicat al poliției.

Polițiștii rutieri din Pantelimon efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, potrivit antena3.ro

Incidentul vine în aceeași zi în care Cătălin Tolontan a fost dat afară și de la Libertatea, după ce fusese deja înlăturat de la conducerea Gazetei Sporturilor. Cutremurul de la GSP a început cu demiterea redactorului-șef Cătălin Țepelin. Începând cu 2 noiembrie, managementul Ringier Sports a renunțat la varianta print pentru GSP, iar Bogdan Stamatoiu era unul dintre cei numiți să asigure continuitatea site-ului publicației.

Citește și: Trei persoane, rănite într-un atac armat în Bruxelles

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS