9.7 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentIntervenție de urgență la Ilovăț. Un mort și un rănit după ce s-au răsturnat cu mașina

Intervenție de urgență la Ilovăț. Un mort și un rănit după ce s-au răsturnat cu mașina

O intervenție de urgență a avut loc, azi noapte, la Ilovăț, pentru salvarea a două persoane care s-au răsturnat cu mașina în decor.

Polițiștii din Izvoru-Bîrzii au fost sesizați de un bărbat de 62 de ani, din Ilovăț, că pe DJ 671 E, s-a produs un accident rutier soldat cu victime.

Potrivit IPJ Mehedinți, un bărbat de 29 de ani, din orașul Bumbești-Jiu, Gorj, conducea un autoturism pe DJ 671 E, în localitatea Ilovăț. El a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat în afara părții carosabile.

Din accident a rezultat decesul conducătorului auto și vătămarea corporală a unui tânăr de 20 de ani, din Drobeta-Turnu Severin.

În urma controlului efectuat de polițiști asupra autoturismului, a fost identificată o dovadă fără drept de circulație emisă pe numele conducătorului auto de 29 de ani.

Trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Drobeta Turnu Severin au intervenit cu:

  • o autospecială de descarcerare,
  • o autospecială de stingere,
  • o ambulanță SMURD.

Cu ajutorul accesoriilor din dotare, salvatorii au descarcerat victimele.
Din nefericire, conducătorul autoturismului nu prezenta semne vitale și a fost declarat decedat de către echipajul SAJ.

Cea de-a doua victimă a fost transportată Unitatea de Primiri Urgențe Drobeta Turnu Severin de către echipajul SMURD.
Pompierii au asigurat și măsurile de apărare împotriva incendiilor la locul evenimentului.

A fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

  • ucidere din culpă,
  • vătămare corporală din culpă,
  • conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Citește și: Vâlcea: Incendiu într-o zonă de agrement din Costești

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS