29 C
Craiova
sâmbătă, 1 iunie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentFraudă de 15.000.000 de euro identificată de inspectorii DGAF în domeniul comerțului cu autoturisme second hand

Fraudă de 15.000.000 de euro identificată de inspectorii DGAF în domeniul comerțului cu autoturisme second hand


Fraudă de 15.000.000 de euro identificată de inspectorii DGAF în domeniul comerțului cu autoturisme second hand.

Inspectorii din cadrul Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) au identificat o grupare infracțională care a tranzacționat mijloace de transport din spațiul intracomunitar, în cuantum total de peste 80.000.000 euro, fără plata taxelor datorate bugetului de stat cu titlu de TVA. Prejudiciul este de peste 15.000.000 de euro.

Schema de fraudare implică un grup de societăți coordonate de către aceleași persoane, care activează în domeniul comerțului cu autoturisme second hand achiziționate din spațiul intracomunitar (inclusiv autoturisme de lux).

Grupare a fost constituită cu scopul vădit de a se sustrage de la înregistrarea, declararea și achitarea obligațiilor fiscale aferente activității desfășurate. Efect direct a fost de prejudiciere a bugetului de stat prin neplata taxei pe valoarea adăugată (TVA).

Cum acționau

Mecanismul de fraudă utilizat de gruparea infracțională încalcă regimul actual de impozitare a schimburilor intracomunitare, ce presupune ca și regulă taxarea schimburilor intracomunitare de bunuri efectuate între persoane impozabile în statul membru al U.E. de destinație.

Astfel, operatorul economic din țara de origine facturează fără TVA întrucât efectuează o livrare intracomunitară, iar operatorul economic din țara de destinație va aplica regimul taxării inverse pentru această operațiune, întrucât efectuează o achiziție
intracomunitară.
Pe lângă prejudiciile aduse bugetului de stat, acest comportament fiscal de tip infracțional contribuie implicit la distorsionarea mecanismelor concurențiale ale pieței, prin scăderea prețurilor bunurilor care fac obiectul unor astfel de tranzacții și al creării unui avantaj din punct de vedere al prețului de comercializare.
Inspectorii DGAF vor sesiza organele de urmărire penală.

Citește și: România primește 34 de milioane de euro, pentru repararea daunelor cauzate de seceta severă din 2022

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS