14.8 C
Craiova
duminică, 12 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljA condus băut şi le-a prezentat poliţiştilor un permis fals

A condus băut şi le-a prezentat poliţiştilor un permis fals

Magistraţii de la Judecătoria Craiova au dispus, luni, arestarea unui bărbat de 40 de ani, din localitatea Vânjuleț, Mehedinți. Acesta este acuzat de conducere fără permis, conducere sub influenţa alcoolului și uz de fals. Potrivit oamenilor legii, bărbatul a fost depistat conducând băut în Craiova. În urma verificărilor, poliţiştii au stabilit că suspectul le-a prezentat un permis fals. Şi asta pentru că are permisul anulat.

Reprezentanţii IPJ Dolj au explicat că bărbatul avea o alcoolemie de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat.
„La data de 18 octombrie, un bărbat de 40 de ani, din comuna Vânjuleț, judeţul Mehedinți, a fost depistat de către poliţişti în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul Nicolae Romanescu, din municipiul Craiova, sub influenţa băuturilor alcoolice, acesta având o alcoolemie de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, bărbatul le-a prezentat poliţiştilor un permis de conducere care nu îndeplinea elementele de siguranță prevăzute de lege. S-a procedat la verificarea în bazele de date ale Poliției Române, stabilindu-se faptul că acesta are permisul de conducere anulat”, au precizat oamenii legii.

Luni, pe 23 octombrie, bărbatul de 40 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore. Pe numele lui a fost întocmit un dosar pentru comiterea infracţiunilor de conducere fără permis, conducere sub influenţa alcoolului și uz de fals.

Arestat preventiv la Craiova

Tot luni, bărbatul a fost dus la Judecătoria Craiova cu propunere de arestare preventivă. Instanţa a admis solicitarea procurorilor şi a dispus arestarea inculpatului.
„Admite propunerea de arestare preventivă, formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova. Dispune arestarea preventivă a inculpatului D.M., pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 23.10.2023, până la data de 21.11.2023, inclusiv. Dispune emiterea mandatului de arestare preventivă a inculpatului”, au dispus judecătorii. Hotărârea Judecătoriei Craiova nu este definitivă şi poate fi contestată de bărbatul arestat.

Citeşte şi: Şofer turc, prins drogat la volanul unui tir

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS